Fuego ne aduce emoție și lecții de viață la TVR 2!

Publicat: 01 apr. 2022, 15:19 Autor: Maria Apostol General

Uneori ne putem ghida viața după modelele din jur. Putem găsi exemple în poveștile admirabile ale celor care și-au construit existența după principii solide, dăruind celor din jur din priceperea și talentul lor. Iar atunci când știm că avem astfel de personalități, e păcat să nu le arătăm. E păcat să nu oferim poveștile unor lupte, a unor puteri și a celor care s-au ridicat de jos și-au cucerit prin vocație, determinare și seriozitate. Astfel de exemple avem duminică de duminică, la „Drag de România mea!”, emisiunea lui Fuego, în show-ul de divertisment în care emoțiile se îmbină cu noutățile, amintirile, uimirile și desigur, muzica de calitate.

Duminica aceasta, 3 aprilie, în cea de a doua gală a sezonului 8, avem lecții despre succes, sacrificiu, dăruire, profesionalism, dar și muzică specială și folclor îndrăgit. Astfel, actrița Medeea Marinescu sosește la noi și ne va povesti despre începuturile sale, despre filmul „Maria Mirabela” și despre trecerea de la statutul de copil minune la un reprezentant de cinste al generației sale. Ne va povesti și despre experiențele alături de marii actori cărora le-a fost aproape pe scenă, Radu Beligan și Florin Piersic și va realiza un moment artistic sensibil alături de Paul Surugiu-Fuego!

Veți cunoaște și povestea unuia dintre cei mai speciali și profesioniști medici din România, chirurgul cardiolog, Zoltan Galajda, medicul și prietenul vedetelor. Acesta ne va arăta ce-nseamnă dăruire și sacrificiu, ne va spune cum să avem grijă de inimă și va avea parte de mai multe surprize, de la Jolt Kerestely și desigur, de la artista elegantă care revine la noi, minunata Stela Enache, care ne readuce în atenție muzica de colecție marca Florin Bogardo, dar și un duet în premieră cu Fuego.

Veți cunoaște și istoria impresionantă de viață a artistului Teatrului Tănase din București, Alin Gheorghișan, care ne va povesti cum a ajuns un copil adoptat să aibă succes la Holywood și ne va impresiona cu talentul și dezinvoltura sa. Mai mult, alături de Paul Surugiu, va aduce un omagiu regretatului Dan Spătaru, cu una dintre cele mai cunoscute și mai iubite melodii ale românilor. Ne vor emoționa surorile populare Mariana Ionescu Căpitănescu și Marcela Fota. Acestea au cântece îndrăgite pentru voi, dar și istorii emoționante de viață, ele fiind supuse de Fuego și unui test al sincerității. Mai mult, veți afla cum a trecut Marcela Fota peste pierderea prematură a soțului, iar Mariana peste plecare prietenului Petrică Mâțu Stoian. Paul Surugiu va lansa un cântec nou, în premieră, compus de Eugen Doga pe versurile poetului cu pălărie, Narcis Avădănei! Ne vor fi aproape, ca de fiecare dată, baletul condus de Florin Mariș și trupa Supermarket! Nu ratați!

Publicat: 01 apr. 2022, 15:19 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă