Decembrie este o lună extrem de încărcată pentru Fuego, cu turneu și multe concerte și evenimente însă așa se simte bine Paul Surugiu! Cum este bilanțul acestui an care e pe sfârșit, cine îi împodobește bradul, ce va face de sărbători, ce cadouri îi place să facă și să primească, ce a făcut ca să slăbească aproape 20 de kilograme, cum se menține în formă și ce noutăți pregătește pentru fanii săi, Fuego ne-a oferit detalii într-un interviu exclusiv pentru CIAO.RO! Urmariți-l la FUEGOVELION, pe TVR 2, promite multe surprize și un spectacol de zile mari!
Paul, cum a fost anul 2019 pentru tine? Ți-ai propus să faci ceva anume și nu ai reușit? Cum iese bilanțul?
Nu sunt oricum mare admirator al bilanțurilor, dar cred că a fost unul dintre cei mai buni ai mei, din toate punctele de vedere. Mi-am propus să cresc în inimile telespectatorilor cu show-ul meu de la TVR 2 – “DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, din fiecare duminică, de la ora 15.00, și asta s-a întâmplat, având audiențe din ce în ce mai mari, iar în primăvară urmează cel de-al patrulea sezon. Am avut nenumărate proiecte importante. Am realizat două turnee naționale sold out și două concerte grandioase, unul la Chișinău, în martie și unul la București, aniversar, la Sala Palatului, în noiembrie. Am trait mai intens, mi-am făcut bucurii, am fost fericit, am trecut peste momente grele, am râs și-am plâns, am trăit și-am oferit și altora bucurii. Așa a fost anul meu! Plin, doldora cu clipe de neuitat, cu evenimente, oameni, satisfacții și liniște pe alocuri! De obicei, când îmi propun ceva, până la final, lucrurile îmi ies așa cum îmi doresc! Sper să fie la fel și următorul!
Ce așteptări ai de la 2020?
De obicei, am învățat să nu mai am așteptări de la nimeni și de la nimic. Las totul să se petreacă așa cum vine și muncesc, trudesc, investesc, clădesc, ca mai apoi să mă bucur de ceea ce fac. Vreau un an mai liniștit. Vreau ca proiectul meu de suflet de la TVR 2, din fiecare duminică, de la ora 15.00, ajuns la cel de-al patrulea sezon, din martie, să crească, să fie mai special și să reușească să creeze momente de colecție.
Vreau să mă plimb mai mult, vreau să pictez, vreau să editez o carte și un nou album. Până la toate astea, pe 22 martie, de la ora 20.00, vă aștept la Sala Palatului din București, ca să mă ascultați …diferit, într-un concert de zile mari! Îmi vor fi alături peste 100 de oameni pe scenă, dirijați de maestrul Daniel Jinga. Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic, împreună cu mine, vom crea o seară a muzicii de calitate, o poveste despre frumos, despre dragoste, despre puterea pe care sunetele o au asupra noastră. Celebrele mele piese, melodii de colecție, cântecele care m-au consacrat în cei 25 de ani de carieră se vor auzi diferit, în variantă simfonică, cu orchestrații spectaculoase. Concertul va avea mai multe surprize formidabile, de la noutăți muzicale, sonorități pline de patos și putere, până la invitați speciali și duete inedite!
Ești pregătit pentru Crăciun? Unde te prind sărbătorile de iarnă anul acesta?
Așa cum se întâmplă de vreo câțiva ani încoace, pe drumuri! Eu sunt plecat în turneu de pe 1 decembrie și ajung acasă abia pe 1 ianuarie! Și-mi place că-i așa, pentru că sunt un vestitor al sărbătorii, o cânt și sunt fericit știind că-mi port cântecele aducând bucurii atâtor oameni. Ajunul îl fac la Iași, iar după concert, alături de echipa mea, ne relaxăm în Orașul celor șapte coline. În prima zi, ajung la Botoșani, unde la fel mă așteaptă prieteni dragi și unde voi petrece cu delicatese! Chiar dacă-i cea mai agitată lună a anului pentru mine, cu peste 50 de evenimente, mă încarc cu energie și merg mai departe, un an întreg! Și pe voi vă invit să faceți Crăciunul cu mine, la TVR 2, pe 25 decembrie, de la 16.00, când veți urmări integral concertul meu de la Sala Palatului, iar pe 26 decembrie, de la 22.00, pe Antena 3, vedeți concertul meu de la Chișinău, din luna martie, ambele producții grandioase!
Cine îi împodobește bradul lui Fuego?
Și-l face singur! Nu-i nevoie să-l împodobească cineva, nici măcar mama! De mic adoram să fac asta! Plus că Fuego nu are vreme să facă bradul în decembrie, așa că și-l face din noiembrie și-l ține până prin februarie! În felul acesta prelungesc spiritul sărbătorilor și mă simt mai bine!
Ce cadouri îți place să faci de obicei de Crăciun?
Mie-mi place să dăruiesc în general. Fie că sunt lucruri materiale sau bucurii, eu am fost făcut cumva pentru a dărui. Îmi place la nebunie să știu că pot aduce un zâmbet oamenilor și că prin intermediul meu, ei sunt mai fericiți! Dăruiesc de toate, încerc să mă orientez, în funcție de persoane, de gusturi. Dăruiesc parfumuri, dăruiesc obiecte de preț sau lucruri de suflet. Dar cel mai mult îmi place să ofer muzica mea, arta mea, năzuințele mele, din suflet, publicului meu drag, fiind una dintre cele mai mari satisfacții!
Dar să primești?
Îmi place să primesc, în general! De multe ori, nu contează felul, forma sau importanța, ci gestul, simbolistica de a dărui. Îmi place să primesc daruri de la admiratorii mei și după turneul de o lună din decembrie, strâng sute de cadouri, pe care mai apoi, ca un copil, încerc să le descopăr. Primesc dulcețuri, dulciuri, haine, de toate. De multe din ele nu am nevoie, de fapt nu am nevoie de nimic, dar sunt fericit să primesc și să știu că oamenii sunt bucuroși că-mi oferă asta!
Care e cel mai scump cadou pe care l-ai făcut?
Nu țin socoteala cadourilor, dar sunt un om generos, iar cei din jurul meu știu asta! De obicei nu fac rabat de calitate și nu mă axez pe preț când aleg un cadou. Nu sunt neapărat exagerat de scumpe, pentru că nu-s vreun snob și pentru că gestul nu se măsoară în suma pe care suntem nevoiți să o dăm. La fel de valoros poate fi un pix, cum poate fi și o mașină sau un telefon! Cele mai scumpe cadouri pe care le-am făcut nu au fost în bani, ci în sentimente, în simțiri și-n sufletul pe care l-am pus când am oferit acel ceva, cu toată iubirea mea!
Mama ta te așteaptă la masă de sărbători? Ce îi spui să îți pregătească? Ce ai voie să mănânci, de la ce anume te abții?
Mă așteaptă după sărbători, la Turda, acasă, alături de bunica, familia și prietenii dragi de acolo. Firește că va fi o sărbătoare pentru că vine CIPI al lor acasă și pregătesc de zor tot ce-mi place. Problema e că sunt multe care-mi plac și se gătesc toate la un loc, iar eu sunt nevoit să mănânc. Ce-i cer în mod constant este spanacul gătit ca în Ardeal, cu lapte și mâncat cu mămăligă. Mama-mi face apoi un meniu complet, cu supă, produse tradiționale, sarmale, friptură, salate nelipsite și dulciuri!
Nu guști deloc din saramale și cozonac?
Mi-aș dori să am atâta voință, dar voi gusta! Nu mai fac excese în schimb de un an și jumătate. Am învățat că la un moment dat trebuie să spun și stop. Dar mănânc în unele situații. Mă mai îngraș câteva kilograme, iar apoi trec câte-o săptămână din nou pe regimul meu ca să dau jos surplusul!
Ai slăbit foarte mult în ultima vreme, în jur de 20 kilograme! Cum? Ce ai făcut în mod special? Știu că ai renunțat definitiv la zahăr…Povesteste-ne puțin, te rog!
În ultimul an am dat aceste kilograme jos! Am avut o perioadă mai strictă, dar ulterior am devenit mai permisiv, iar acum nu fac nici un fel de sacrificiu pentru a fi în limite normale de greutate! După cum am mai povestit, am renunțat la făinoase, dulce, fructe și alte mâncăruri care îngrașă și care au grăsimi! Am mâncat mai puțin, am mâncat ce trebuie, la orele potrivite! Am încercat să-mi construiesc un program și un stil de viață și iată că am reușit!
Spune-mi, te rog, cum arată acum meniul tău zilnic, normal?
Nu e foate încărcat! În zilele în care nu fac excese, pentru că se mai întâmplă să mai mănânc, mai ales, acum în turneu, câte-o ciorbă și-o friptură după 11 noaptea, meniul e simplu! Mănânc brânză foarte slabă, cu 2% grăsime, vreo patru cutii pe zi. Mănânc mere verzi, fructe de pădure, pufuleți bio, migdale între mese, iar ca fel principal este carnea sau peștele, fără sosuri, pe care nu o combin cu o garnitură, ci doar cu legume la grătar. Deloc pâine, deloc dulce de vreun fel, deloc făinoase sau grăsimi! Nu putem spune că ne îngrășăm cu aer! Astfel, dacă reușești să mănânci de plăcere produsele de mai sus, la care mai poți adăuga câte-o salată sau ceva ușor, slăbești și ulterior te menții!
Ești într-o continuă dietă sau te oprești la un moment dat?
Eu până acum un an jumate n-am reușit niciodată să țin o dietă mai mult de trei, patru zile! De atunci, după ce în trei luni am dat jos 18 kilograme, am mai mâncat, am dat din nou. Apoi mai fac câteva excese, dar încerc să mă țin în frău și să nu exagerez major! Nu mă opresc, pentru că vreau ca să fie un stil de viață!
Ești mulțumit acum de cum arăți? Ce te-a motivat practic să slăbești?
Mai am vreo câteva kilograme de dat jos, dar le rezolv rapid în ianuarie. Eu întotdeauna am fost împăcat cu mine și n-am avut complexe, dar la un moment dat eram destul de gras și am simțit nevoia să fac ceva radical, să mă determin pe mine să spun stop mâncării! Singur m-am motivat pentru că mi-am dat seama că ulterior va fi prea târziu și că îmi fac bine mie în primul rând, nimănui altcuiva!
Sport faci?
Din păcate, nu, deși mi-aș dori și sunt conștient că ar trebui! Mai alerg din când în când prin curte, mai ies cu câinele meu la câte-o întrecere sau cu bicicleta! În rest, fac mult sport pe scenă, dansez, mă mișc și-mi consum destulă energie!
Ce relație ai cu mama ta? Vorbiți des?
Aproape zilnic, când nu-i la mine! Suntem destul de apropiați și ea este unul dintre criticii mei! Am o mamă deschisă, modern cumva și sunt bucuros că-i așa! Mă încurajează, are încredere în mine și-mi dă forță de multe ori, să merg mai departe! Anii ne-au așezat la amândoi gânduri și tăceri în priviri, împliniri și bucuria de a ne avea unul pe celălalt. Încă îi mai greșesc și acum, dar mă iartă și întotdeauna, fără menajamente, cu sacrificii și dăruire, mi-a vrut binele, iubindu-mă necondiționat! Prin ea am ajuns ce sunt! Lupta ei de a mă face să devin artist, de a-mi împlini cumva destinul, este lecție pentru oricine! Îi mulțumesc că este, că va fi mult timp, că e bine și o am aproape. Mama mea, Eugenia, nu e cea care împodobește bradul, este mama care și-a dăruit viața fiului ei, pe deplin, prin muncă, nopți nedormite, o mulțime de renunțări, doar ca eu să pot străluci. Și azi e fericită! Și sunt sigur că undeva, în sufletul ei, deși nu spune asta des, e mândră de tot ce am realizat eu, prin stăruința mea, dar și ea, prin mine!
Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai legată de tatăl tău? Ce ai moștenit practic de la el? De unde ai pasiunea pentru cântat?
De la tata am moștenit multe, de la dragostea nebună pentru a descoperi lucruri noi, până la curiozitate, pasiunea pentru gătit și bucuria de a mânca. El mi-a fost alături de mic și m-a încurajat să cânt. La 2 ani mă înregistra pe casetofonul Kasthan cu poezii și cântece și-mi zicea că la un moment dat voi avea casetele mele! Pasiunea pentru cântat e de fapt talentul primit de undeva, pe care l-am lucrat și fructificat și care-mi aduce cele mai mari bucurii! Amintirile cu tata, pe care l-am pierdut în 2010, fulgerător, trist, crud și fără răspuns, la 58 de ani, în urma unui infarct, sunt multe! Mi-l aduc aminte în fiecare lucru, în fiecare imagine de când eram mic, în ce sunt e și el! Mi-e dor de el!
Care e cel mai mare regret al tău?
Nu am regrete de nici un fel în viața mea! Aș face oricând la fel, aș repeta totul, pentru că azi sunt ce sunt datorită experiențelor prin care-am trecut! Și-apoi regretele sunt apanajul oamenilor slabi, iar eu nu sunt deloc așa, deci nu, n-am nici un fel de regret și sigur nu voi avea nici de acum încolo!
Unde te prinde Revelionul?
Tot pe drumuri, la cântat! Ajung în mai multe locuri, pe Valea Prahovei! Dar cumva, și anul acesta, sunt în casele tuturor românilor, pentru că al doilea an consecutiv, vă aștept pe toți la FUEGOVELION, la TVR 2, în noaptea dintre ani, timp de aproape 5 ore, de la 22.30! Va fi cel mai tare Revelion de la televizor! Și nu-mi fac singur reclamă, ci produsul în sine este unul superb, un show de varietăți spectaculos, exuberant, cu eleganță, efervescență, muzică multă. Mai mult decât atât, publicul mă va vedea în altă ipostază. Voi fi, pentru o seară actor, ca la carte, readucând în memorie momente de aur ale românilor. Va fi o sărbătoare pe care-i păcat să o ratați! Sunt sigur că va fi un succes! Nu doar pentru că am pus suflet toți, ci pentru că e un program decent, curat, care le are pe toate, care nu epatează și nu iese în evidență prin nimic altceva decât prin culoare și bucurie. Avem câteva momente de circ unice, imagini de colecție, avem șlagărele iubite de voi, care vor face ca seara să treacă de minune și împreună să pășim într-un an mai bun, mai prosper, cu noi vise și cu împliniri! Sper că ne veți sta aproape și veți admira un Revelion așa cum era cândva, divers, cu bancuri și umor, cu dans, muzică și periniță spre dimineață!
Ei bine, v-am pregătit cea mai tare petrecere, o întrecere artistică de excepție, cu momente unice, fix în arena circului, pentru că acolo va fi toată acțiunea. De la 22.30, timp de aproape patru ore, vom petrece împreună, vom trece în anul 2020 cu bucurie, muzică de calitate și parte dintre cei mai iubiți artiști. Anul trecut am fost pe locul al treilea în preferințele voastre și sunt sigur că nu voi dezamăgi nici acum, mai ales că am mulți ași în mânecă, de la folclor la muzică ușoară pentru toate generațiile, până la duete și, desigur, momente unice surpriză! Va fi nebunie și sunt sigur că nu veți regreta! Printre cei care-mi vor fi aproape se numără Gabriel Dorobanțu, Cătălin Crișan, Anna Lesko, Mirabela Dauer, Nicoleta Voica, Margareta Clipa, Mioara Velicu, Constantin Enceanu, Laura Lavric, AZUR, Jean Paler, Marina Florea, Sanda Ladoși, Alesis, Maria Dragomiroiu, Mirela Pană, Doina Spătaru, Simona Florescu și Petre Geambașu Band!
Ce proiecte ai pentru noul an! Tu ești pasionat și de teatru, scris, pictură! Când ai timp să le faci pe toate?
Dacă faci ce-ți place, ai și timp! Proiecte am multe în plan și ca de fiecare dată, le voi descoperi pe parcurs! Mi-a plăcut mereu să vin cu noutăți și acesta este unul dintre motivele care-au contribuit în ani, la menținerea mea pe piață! Voi avea mai multe expoziții și evenimente în 2020, sper să reușesc să editez o carte special, cu gândurile mele și desigur să fac spectacole noi și emisiuni de colecție! Până una alta, vă aștept la ultima ediție a sezonului al treilea “DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, pe 29 decembrie, de la ora 15.00, cu Nico, Florin Zamfirescu, Emilia Dorobanțu, Cristi Simion, Nae Alexandru și Anastasia Lazariuc!