Aflat în divorț cu viitoarea sa fostă soție Mădălina, cu care are o fetiță, fotbalistul Gabriel Enache a ieșit la film, la mall, împreună cu amanta sa, un fotomodel pe nume Lena, care și ea este mama unei fetițe al cărei tată este un handbalist din Reșița. Practic, Lena a lăsat un handbalist pentru un fotbalist.
La film, cei doi au fost însoțiți de niște prieteni, în prezența cărora nu au avut nici o reținere să se îmbrățișeze și chiar să se sărute. Lena a fost de o tandrețe exuberantă, iar Enache nu a avut nimic împotriva efuziunilor ei. Filmul pe care l-au văzut a fost „O terapie pentru viață“, un titlu sugestiv, premonitoriu.
Toți avem nevoie de o formă sau alta de terapie atunci când trecem printr-o despărțire sau un divorț, cea mai bună terapie fiind totuși dragostea, de care fotbalistul pare să aibă parte din plin.
Mădălina, viitoarea ex-soție a lui Enache, știa de mai demult de aventura pe care fotbalistul o avea cu Lena, și, la un moment dat, a și răbufnit în presă, spunând că „mereu am sperat că se va schimba, dar se pare că nu s-a întâmplat. Cel mai rău îmi pare de fetiţă, pentru că o iubesc şi nu aş fi vrut să fie târâtă prin aşa ceva“.
Asta e, viața merge înainte, căci doar înainte știe viața să meargă.