Fostul soţ al Andei Adam iubeşte din nou? Sorin Nicolescu a fost surprins în compania unei foste vedete de la Antena 1

Publicat: 19 feb. 2024, 15:29 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Sorin Nicolescu, fostul soț al Andei Adam, a fost surprins recent în compania unei vedete cunoscute din România. Potrivit surselor cancan.ro, pe cei doi i-ar lega ceva mai mult decât o simplă prietenie. Mai mult, bărbatul şi actuala sa parteneră au fost fotografiați și în urmă cu o lună în Istanbul.

Sorin Nicolescu și Loredana Chivu sunt, potrivit cancan.ro, cel mai nou cuplu din showbiz. Cei doi au fost fotografiați recent în timp ce mergeau împreună la un studio de bronzare din București, iar în urmă cu o lună, blondina și Sorin au fost văzuți în timp ce se plimbau prin bazarul din Istanbul. (Vezi AICI imaginile)

Cei doi s-au retras de ceva timp din lumina reflectoarelor

Fosta asistentă TV a devenit în ultima perioadă foarte discretă atunci când vine vorba de viaţa sa personală, mai ales după problemele prin care a trecut cu fostul iubit. Nici apariţiile TV se pare că nu mai sunt pe placul blondinei.

Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre Sorin Nicolescu, fostul soț al Andei Adam. Nu s-a mai tiut nimic despre acesta după divorțul de cântăreață. La un moment dat, el a avut probleme cu legea, astfel că ar fi fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru falsificare de carduri bancare, alături de alți patru bărbați. În fața instanței, Sorin Nicolescu a pledat vinovat.

Ce spunea Anda Adam despre divorţul de Sorin Nicolescu

În ceea ce o priveşte pe Anda Adam, cântăreaţa și-a găsit fericirea în brațele altui bărbat. Artista a fost cerută în căsătorie și se pregătește să facă din nou marele pas. Deși a trecut printr-un divorț, blondina vrea să îmbrace din nou rochia de mireasă.

În cadrul unui interviu pentru CIAO.RO, Anda Adam a vorbit despre motivele separării de tatăl fiicei sale. Artista declara că energiile lor nu s-au mai intersectat, astfel că au decis să pună punct relației.

„Nu au fost greșeli în prima mea căsnicie. Doar că pur și simplu energiile noastre nu s-au mai intersectat la un moment dat, atâta tot. Și cred că fiecare relație și căsnicie are lucruri unice care se întâmplă, nu poți lua ca atare experiențele”, ne-a declarat Anda Adam în exclusivitate în urmă cu ceva timp.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 19 feb. 2024, 15:29 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă