Aishwarya Ray fosta iubita a lui Salman Khan a făcut declarații incredibile în cadrul unui interviu. Multă lume a știut de relația celor doi, ba chiar se așteptau ca aceștia să ajungă în fața altarului, însă scandalurile în care au fost implicați din cauza agresivității și geloziei lui Salman, au dus la separarea celebrului cuplu.
În urmă cu două decenii, Salman Khan și Aishwarya Ray trăiau o poveste de dragoste cu năbădăi.
Cei doi au făcut publică relația în anul 1999, iar după doi ani spre surprinderea tuturor au decis să o încheie. Fanii celor doi i-au susținut și i-au iubit extrem de mult, însă ceea ce nu știa multă lume era faptul că relația lor era un toxică. Din câte se pare, actorul era foarte gelos, uneori chiar devenea agresiv din cauza geloziei și a faptului că o suspecta pe partenera sa de infidelitate.
Aishwarya a povestit pentru publicația TOI, că actorul o suna după despărțire ca să o jignească: „După ce ne-am separat, mă suna să-mi vorbească urât. Mă suspecta că aş fi avut relaţii cu colegii de la filmări. Am fost asociată cu toţi”.
În cartea ”Being Salman” este povestit un alt incident care s-a petrecut în noiembrie 2001, chiar în faţa apartamentului actriței din Mumbai. Ray ar fi refuzat să îi deschidă uşa, iar Khan și-a pierdut cumpătul şi a încercat să spargă uşa, ameninţând că se va arunca de pe clădire dacă nu este primit înăuntru.
Incidentul a ajuns în presă, iar Salman a dat câteva declarații cu privire la acel scandal.
„Incidentul este adevărat, dar presa a exagerat. Am o relaţie cu Aishwarya. Dacă nu lupţi într-o relaţie înseamnă că nu vă iubiţi. De ce să m-aş certa cu un necunoscut? Aceste lucruri se întâmplă între noi pentru că ne iubim”, spunea actorul.
După ce s-au despărțit, actrița indiană a început să vorbească în diferite emisiuni sau interviuri despre motivele care au dus la despărțire.
„Au fost momente când Salman m-a agresat fizic. Am stat lângă el văzându-i comportamentul atunci când era alcoolic şi în cele mai urâte faze ale manifestării viciului şi ceea ce am primit în schimb a fost abuz ,infidelitate şi jigniri. Acesta este motivul pentru care am pus punct relaţiei ca orice femeie care are respect de sine”, a povestit Ray pentru publicaţia The Indian Express.