Florin Piersic Jr. nu mai vorbește cu tatăl lui! De ce a rupt relația cu marele actor: „Noi doi nu putem comunica”

Publicat: 06 feb. 2024, 10:00 Autor: Soare Raisa Vedete

Florin Piersic Jr. nu mai vorbește cu tatăl lui! De ce a rupt relația cu marele actor, Florin Piersic. Ce a dus la ruptura dintre tată și fiu.

Florin Piersic Jr. a fost invitat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai’, unde a povestit despre relația pe care o are cu tatăl său, celebrul actor Florin Piersic. Cei doi nu comunică foarte bine.

Florin Piersic Jr. nu mai vorbește cu tatăl lui!

„Ruptura s-a produs treptat, dar au fost și momente bruște. A fost un moment în care, la Fix Alert, am făcut o conferință de presă. Și eu credeam foarte mult în momentul acela în filmul ăla și în toată echipa. Toți cei care lucraserăm la filmul acela eram ca o familie.

El a venit și a făcut cumva bășcălie și cred că acela a fost un moment de ruptură pentru că m-a durut. Ciudat e că el nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul lui fiu’, a dezvăluit Florin Piersic Junior, la Kanal D.

„Noi doi nu putem comunica”

În anul 2005, la premiera peliculei „Fix Alert’, Florin Piersic afirma faptul că el nu a înțeles nimic din povestea pe care fiul său a construit-o în film. Florin Piersic Jr. spunea atunci că regretă că l-a chemat pe tatăl său la conferința de presă.

„Da, da pentru că asta se întâmpla în 2004, totuși gestul nu pot să-l înțeleg pentru că există comparații. În 2004 nu aveam copii, acum am copii și îmi e foarte greu să înțeleg cum poți să îți lovești copilul. E greu de înțeles și aici intervine competiția de care vorbeam. E adevărat că filmul Fix Alert nu este un produs perfect. E perfectibil și așa va rămâne. Nu mă așteptam ca el să fie în zona lui de interes. M-a șocat gestul, numai că l-am iertat. L-am iertat și eu rămân cu lucrurile bune.

De ce a rupt relația cu marele actor

Faptul că noi doi nu putem comunica e un lucru cu care eu m-am obișnuit și rămân cu niște mesaje pe care le am pe casete audio de la 22 – 23 de ani. Aveam un robot telefonic și el vorbea cât voia. El fiind un vorbitor îmi vorbea și îmi spunea vrute și nevrute. Am mesajele acelea și am promis că le voi mai asculta când voi avea 80 de ani.

Am zis că dacă nu se vor demagnetiza casetele alea, le ascult la 80 de ani pentru că el nu va mai fi în viață, iar eu am să fiu un moș care ascultă ce spunea taică-su și râde. O să îmi scot proteza, o pun acolo și mă distrez. Alea sunt niște momente mișto pentru că atunci el avea putere de idol.

În toate mesajele alea se juca, vorbea tâmpenii, erau multe comentarii de ale lui și erau făcute haios doar pentru mine. Nu asculta prea mult ce aveam de spus, dar știa că eu ascult și îl bucura lucrul acesta așa că îmi lăsa niște mesaje. În ziua de azi comunicarea nu mai există’, a mărturisit actorul, la „40 de Întrebări cu Denise Rifai’.

Sursa foto: arhiva ciao.ro

Publicat: 06 feb. 2024, 10:00 Autor: Soare Raisa Vedete
Am absolvit facultatea de Jurnalism din București. Am lucrat în mai multe redacții precum Antena Stars, Antena 1, Kanal D…...
Pe aceeași temă
×