Florin Piersic și Angela Similea au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de pe scena românească, însă puțini știu că cei doi au avut parte de o idilă și în spatele ușilor închise.
În anii ’80, Florin Piersic și Angela Similea formau unul dintre cele mai iubite și apreciate cupluri pe scena, iar biletele la spectacolele lor se vindeau ca pâinea caldă.
În urmă cu câțiva ani, îndrăgitul actor a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Angela Similea dincolo de scenă.
„Cu Angela am fost într-un amor nebun. Luni întregi am plecat cu ea în deplasari şi era imposibil să nu avem ceva, mai ales că Similea era foarte frumoasă şi dorită de toţi. Era cel mai mare trofeu, cum ar fi Angelina Jolie acum. La început ne şicanam, apoi am început să ne apropiem din ce în ce mai mult, ne mai şi pipăiam, până ne-am cuplat de tot. A fost o ”lipitură” în toata regula, o poveste de dragoste frumoasă, de care, acum, îmi aduc aminte cu plăcere“, dezvăluia Florin Piersic pentru wowbiz.ro.
Actorul recunoștea însă că sentimentele pentru Angela Similea nu au fost destul de puternice încât să se despartă de soția sa, Anna Szeles. De asemenea, în acea perioadă și Angela Similea era căsătorită cu olandezul Jan Hilgen.
„Nu am avut un amor cu ea ca să doresc să mă despart de soţia mea de atunci, Anna Szeleş. Eu am iubit-o pe Angela şi am avut unele momente în care am simţit că ea ar fi făcut orice ca să rămână cu mine“, mai spunea Florin Piersic, potrivit adevarul.ro.
Florin Piersic este, cu adevărat, una dintre cele mai apreciate și cinstite figuri din câmpul actoricesc românesc. Puțini sunt cei care știu însă din ce bani trăiește Florin Piersic, după 60 de ani de carieră.
Legenda teatrului și a filmului ar avea o pensie de 2.000 de lei, arată Antena 3. Dar chiar dacă pensia nu e atât de mare, Florin Piersic nu se plânge, căci mai deține trei locuințe, una dintre ele fiind o casă de vacanță la Cluj.
În ultimele luni de zile, Florin Piersic a fost nevoit să ia o pauză de la activitățile pe care le făcea zilnic. Ajuns la vârsta de 84 de ani, pe care i-a împlinit în luna ianuarie, acum are programate două spectacole, după ce o perioadă a fost ținut departe de scenă din cauza pandemiei de coronavirus.