Florin Busioc, la un pas sa nu mai fie: “Am avut 800 de grame la naștere”
Ați prezentat emisiunea ’’Tip Top”, ’’Dăruiești și câștigi” și rubrica meteo. Care proiect a fost cel mai aproape de sufletul dumneavoastră?
De fiecare dată când te ocupi de o emisiune, de un spectacol de teatru, de o temă pe care o au copiii de făcut acasă, de fiecare dată e o provocare și trebuie să îți asumi până la capăt acea provocare. Eu nu pot să spun în momentul acesta un anume spectacol de teatru în care am jucat și care mi-a plăcut. Nu pot să zic acum că o anumită emisiune pe care am prezentat-o nu și-a îndeplinit misiunea. Dacă ele și-au îndeplinit misiunea și își fac treaba cum trebuie, eu cred că pot să stau liniștit că mi-am îndeplinit și eu treaba. Nu am preferințe sincer.
“E din ce în ce mai greu să mă adaptez la felul în care gândește și se comportă lumea”
Un om absolut normal, fără nici un fel de dependențe de obiecte, de plăceri, de colecții sau chestii de genul acesta. Încerc să înțeleg generația asta, să le înțeleg pe fetele mele, încerc să înțeleg ce se întâmplă cu lumea. E din ce în ce mai greu să mă adaptez la felul în care gândește și se comportă lumea.
Cum este relația cu fiicele dumneavoastră?
Excepțională. Este o relație normală tată-fiice, o relație de prietenie, nu sunt un tată autoritar, eu sunt un tată care încearcă să înțeleagă și să le cunoască și să se cunoască pe el însuși și să încerce să se adapteze la lumea asta nouă care e în jur cu ajutorul lor.
”Fiicele mele dau semne că sunt potrivite pentru meseria pe care o am eu”
V-ar plăcea ca fiicele să îmbrățișeze aceeași meserie ca și dumneavoastră?
Nu pot să spun dacă mi-ar plăcea sau nu mi-ar plăcea, oricum nu mi-am făcut nici un plan din asta, nu mi-am planificat ceva în legătură cu asta. Ele dau cumva semne că ar fi foarte potrivite pentru o meserie de tipul ăsta, dar nu vreau neapărat să facă asta. Dacă ele vor alege să facă televiziune, sau teatru, sau film… foarte bine. Dacă ele vor alege să fie contabile sau fiziciene, treaba lor.