Florin Busuioc este actor și prezentator al rubricii meteo de la Pro TV. La cei 53 de ani pe care îi are, debordează de optimism și bună voie. Cu toate că este mereu prins în diferite proiecte, Florin Busuioc nu își negjijează soția și cele două fete pe care le are. Cum este Busu atunci când nu apare la televizor, cum se înțelege cu fiicele lui, care este cel mai mare regret și multe altele într-un interviu exclusiv.
Ați prezentat emisiunea ’’Tip Top”, ’’Dăruiești și câștigi” și rubrica meteo. Care proiect a fost cel mai aproape de sufletul dumneavoastră?
De fiecare dată când te ocupi de o emisiune, de un spectacol de teatru, de o temă pe care o au copiii de făcut acasă, de fiecare dată e o provocare și trebuie să îți asumi până la capăt acea provocare. Eu nu pot să spun în momentul acesta un anume spectacol de teatru în care am jucat și care mi-a plăcut. Nu pot să zic acum că o anumită emisiune pe care am prezentat-o nu și-a îndeplinit misiunea. Dacă ele și-au îndeplinit misiunea și își fac treaba cum trebuie, eu cred că pot să stau liniștit că mi-am îndeplinit și eu treaba. Nu am preferințe sincer.
Cum e Florin Busuioc când nu e la televizor?
Un om absolut normal, fără nici un fel de dependențe de obiecte, de plăceri, de colecții sau chestii de genul acesta. Încerc să înțeleg generația asta, să le înțeleg pe fetele mele, încerc să înțeleg ce se întâmplă cu lumea. E din ce în ce mai greu să mă adaptez la felul în care gândește și se comportă lumea.
Cum este relația cu fiicele dumneavoastră?
Excepțională. Este o relație normală tată-fiice, o relație de prietenie, nu sunt un tată autoritar, eu sunt un tată care încearcă să înțeleagă și să le cunoască și să se cunoască pe el însuși și să încerce să se adapteze la lumea asta nouă care e în jur cu ajutorul lor.
V-ar plăcea ca fiicele să îmbrățișeze aceeași meserie ca și dumneavoastră?
Nu pot să spun dacă mi-ar plăcea sau nu mi-ar plăcea, oricum nu mi-am făcut nici un plan din asta, nu mi-am planificat ceva în legătură cu asta. Ele dau cumva semne că ar fi foarte potrivite pentru o meserie de tipul ăsta, dar nu vreau neapărat să facă asta. Dacă ele vor alege să facă televiziune, sau teatru, sau film… foarte bine. Dacă ele vor alege să fie contabile sau fiziciene, treaba lor.
Cum vă înțelegeți cu soția având în vedere că lucrați în televiziune, iar timpul reprezintă uneori o problemă și e limitat?
Acum să nu mă alint. Am mai mult timp decât foarte mulți oameni. Eu am foarte mult timp pentru că lucrez în general dimineața foarte devreme până spre prânz și după aceea seara, când deja lucrurile s-au cam rezolvat, pe acasă.
Cum ați cucerit-o?
Nu îmi dau seama cu ce am cucerit-o. E foarte greu de spus cum poți să cucerești o scorpioancă pentru că ea e scorpioancă și aici e greu să te prinzi și după 20 de ani cum a fost cucerită o scorpioancă. Probabil că ceva, ceva o fi văzut ea la mine de s-a lăsat cucerită. Soția mea e și ea actriță, nu profesează în momentul de față, dar are aceeași formație ca și mine și sigur că asta ne face să îl înțelegem pe celălalt.
O surprindeți des pe soția dumneavoastră?
O mai surprind din când în când cu flori.
Dar ea pe dumneavoastră?
Ea mă surprinde în permanență cu lucrurile neașteptate pe care le face. Chiar dacă sunt simple și aparent mărunte, sunt foarte bine țintite și foarte bine punctate.
Care este secretul unei relații armonioase?
Eu cred că nici unul dintre cei doi parteneri nu trebuie să îl schimbe pe celălalt.
Dacă ați putea da timpul înapoi, ați alege să faceți altceva?
Niciodată. Nu cred că alegerile pe care un om le face în viață sunt retractabile.
Care este secretul longetivității unei relații?
Serioziate și asumare totală.
V-ați gândit vreodată să vă schimbați meseria?
Eu am fost cocsar pe vremuri și am decorat vitrine și am făcut și espadrile.
Să înțeleg că ați avut și alte talente?
Nu talente neapărat, ci moduri de a-ți câștiga existența. Nu cred că sunt neapărat dependent de un anume fel de a-mi câștiga existența, dar dacă pot să o fac într-un mod în care îmi face plăcere atunci am să aleg în continuare același lucru pe care îl fac acum.
Vă place să gătiți?
Da, îmi place.
Care este mâncarea preferată?
Găluște cu prune.
Ce vă iese cel mai bine?
Tagliatele cu somon afumat.
Care este cel mai mare regret pe care îl aveți?
Nu am nici un regret.
Cum ați fost ca și copil?
Am fost cel mai mic copil până în clasa a șasea. Am avut 800 de grame la naștere.
V-ați simțit vreodată complexat din această cauză?
Paradoxul este că această caracteristică pe care o aveam le-a făcut pe fete să fie foarte grijulii și asta îmi plăcea foarte tare.
Ați schimba ceva la dumneavostră?
Încăpățânarea câteodată, deși m-am mai potolit.
Ați fost desemnat în 2010 cel mai bun prezentator de meteo, cum v-ați simțit?
Până la urmă premiul acela a fost pentru un întreg program, nu a fost pentru Florin Busuioc în mod special. Întregul pachet, întreaga echipă care lucrează la meteo a fost de fapt premiată, pentru că făcea parte prezentarea mea dintr-o altă prezentare mult mai complexă care însemna și grafică și costumația și felul în care abordăm prezentarea respectivă. Nu pot să spun că îmi aparține mie premiul ăla, e al unei echipe întregi și m-am simțit mândru că fac parte din echipa respectivă.