Fiul unui fost concurent de la Insula Iubirii, condamnat pe viaţă! Tânărul a fost complice la incendierea unei fete din Buzău

Publicat: 07 mart. 2024, 13:49 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Fiul unui fost concurent de la Insula Iubirii, condamnat pe viaţă! Tânărul a fost complice la incendierea unei fete din Buzău

Fiul lui Iulian Clonț, fost concurent la Insula Iubirii sezonul 7, a fost condamnat la închisoare pe viață. Radu Ștefan Clonț este acuzat de complicitate în cazul uciderii Valentinei Nica, o tânără din Buzău. Fapta a avut loc în anul 2019. Fata în vârstă de 21 de ani a fost incendiată în apartamentul în care locuia de iubitul său, Cosmin Dan. Informaţiile din rândurile de mai jos pot avea un impact emoţional puternic.

Radu Ștefan Clonț a primit condamnare la închisoare pe viaţă, în timp ce ucigașul, Dan Cosmin, a fost condamnat la 24 de ani de detenție, în anul 2020. În dosarul crimei există un al treilea inculpat, Naum Alexandru care a primit o sentință de 20 de ani de închisoare. De asemenea, criminalul este obligat să le plătească rudelor fetelor daune în valoare de 160.000 de euro.

Decizia magistraților nu este una definitivă, aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

„În baza art.48 C.pen. raportat la art.188 alin.1 – art.189 alin.1 lit.h C.pen., condamnă pe inculpatul Clonţ Radu Ştefan la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat la data de 23.02.2019, în dauna victimei Nica Valentina Daniela.

Aplică inculpatului Naum Alexandru pedeapsa cea mai grea. Și anume aceea de 19 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1 an închisoare (1/3 din cuantumul celeilalte pedepse stabilite). Inculpatul având de executat în final pedeapsa de 20 ani de închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a, b, f, h şi k C.pen. pe o durată de 5 ani şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, f, h şi k C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei”, se precizează în decizia Tribunalului Buzău.

Ce s-a întâmplat în noaptea în care Valentina Nica a fost ucisă de iubitul său

Potrivit surselor CANCAN.RO, cei trei indivizi au petrecut în noaptea crimei într-un club din Capitală. La un moment dat, Cosmin Dan a primit mesaje de la iubita lui în care îi spunea că a aflat de escapada pe care o avea cu o altă tânără. Orbit de furie, băiatul alături de prietenii lui au venit în Buzău pentru a-i aplica o corecție Valentinei Nica.

Ajuns în apartamentul tinerei, Cosmin Dan a lovit-o până a lăsat-o inconştientă. Ulterior, le-a cerut lui Alexandru Naum și Radu Clonț să-i cumpere benzină pentru a-i da foc tinerei. Fiul concurentului de la Insula Iubirii a fost cel care i-a cumpărat benzina, în timp ce al doilea inculpat a fugit de frică de la fața locului. Valentina Nica era încă în viață în momentul în care a fost incendiată.

Cosmin Dan a fost condamnat la 24 de ani de închisoare

În seara respectivă, Cosmin Dan ar fi consumat droguri, iar procurorii care au anchetat cazul au considerat că nu a avut discernământ atunci când și-a incendiat iubita

În schimb, Radu Clonț a primit sentința de închisoare pe viață, deoarece era conștient de ceea ce făcea în momentul în care i-a cumpărat benzina criminalului. În septembrie 2021, tânărul în vârstă de 25 de ani a scăpat de sub controlul judiciar, măsură dispusă în cazul lor la începutul aceluiași an, bucurându-se de libertate pe tot parcursul procesului.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 07 mart. 2024, 13:49 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă