Fiul Manuelei Hărăbor a împlinit 33 de ani. Poze de la petrecere și confesiunea răscolitoare a actriței: „Andrei a fost și este șansa mea de nemurire”

Publicat: 13 dec. 2023, 10:31 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Manuela Hărăbor se confundă azi cu personajul căruia i-a dat viață în 1987, Pădureanca, este o actriță completă, dar ea se recomandă, simplu, mama lui Andrei. Fiul ei, diagnosticat cu autism de la 3 ani, a împlinit 33 de ani zilele trecute și a fost sărbătorit alături de toată familia. Imagini de la petrecere și o confesiune tulburătoare a Manuelei, despre ceea ce înseamnă Andrei în viața ei.

Manuela Hărăbor (55 de ani) este un exemplu de forță, demnitate și dăruire, ținând cont că a crescut singură, fără să se plângă vreodată, un copil cu nevoi speciale, reușind să se dedice și familiei, dar și carierei. Andrei, fiul ei și al regizorului Dan Chișu, a fost diagnosticat cu autism la vârsta de 3 ani, iar pe 1 octombrie a împlinit vârsta de 33 de ani.

Fiul Manuelei Hărăbor a împlinit 33 de ani

Este o bucurie să privești pozele de la petrecere, publicate de Manuela pe Facebook, poze în care apar părinții actriței, fiul sărbătorit, dar și sora ei, Cezarina. Nu au lipsit nici câteva prietene bune de-ale Manuelei, printre care și frumoasa Bianca Brad. „Familia mea în formulă completă. Binecuvântare și bucurie”, a notat mama sărbătoritului în dreptul imaginilor.

Manuela a făcut, însă, și o confesiune tulburătoare legat de rolul ei de mamă, cel mai fericit din viața ei, spune ea.

„Sunt mama lui Andrei. Nimic altceva din ce am făcut în toată viața mea nu mă descrie atât de complet. Mama lui Andrei. De 33 de ani Andrei mă modelează în fiecare zi și aduce la suprafață tot ce este mai bun în mine, acele calități cu care ne-a înzestrat pe toți bunul Dumnezeu dintru început, și pe care le-am rătăcit cumva, din nebăgare de seamă, de-a lungul anilor. Pot spune cu mâna pe inimă că Andrei a fost și este șansa mea de nemurire, scara pe care Dumnezeu mi-a făurit-o să urc spre Cer. De multe ori am alunecat și am pășit alături, dar Andrei a fost mâna nevăzută care m-a salvat de fiecare dată. Citește mai multe aici.

Publicat: 13 dec. 2023, 10:31 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă