Fiul lui Gabi Luncă, îndurerat! ”Îmi e foarte greu, plâng de câteva zile, să ustură ochii de plâns”

Publicat: 05 apr. 2021, 15:07 Autor: Andreea Voicu Vedete

Emanuel Onoriu, fiul lui Gabi Luncă, este foarte îndurerat, după ce artista de muzică lăutărească s-a stins din viață. Tânărul a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, după dispariția fulgerătoare a cântăreței.

Abia își poate stăpâni lacrimile, este îndurerat și are sufletul distrus. Emanuel Onoriu, fiul artistei Gabi Luncă, a transmis un mesaj trist, după moartea mamei sale, cântăreața de muzică lăutărească. Bărbatul este șocat și abia se poate opri din plâns, după ce medicii a anunțat familia că Gabi Luncă nu mai este printre noi. Pe rețelele de socializare, fiul artistei a ținut să transmită un mesaj.

„Am intrat live cu voi să vă mai împărtășesc de una, de alta, nici nu știu ce să mai spun, pentru că trăiesc o mulțime de sentimente. Am așa o furtună cu sentimente, cu amintiri, emoții, trăiri… Pentru cei care nu mă cunoașteți, sunt Emanuel Onoriu, băiatul lui Ion Onoriu și al lui Gabi Luncă, de curând decedată. Îmi e foarte greu, plâng de câteva zile, să ustură ochii de plâns. Bocesc”, a declarat Emanuel Onoriu, în cadrul unei transmisiuni în direct pe Facebook, arată Spynews.

„Am o grămadă de amintiri și emoții de când eram copil. Am intrat să vă vorbesc, ca să mă mai liniștesc. Când eram copil, m-am împrietenit cu șoferul părinților mei, acest om avea nevastă, dar nu avea copii. Eu trăgeam la ei, deveniseră părinții numărul doi. Omul acesta, într-o zi, mi-a povestit că nici nu știu ce a făcut mama pentru mine. Au plecat de la o nuntă, ea trebuia să meargă la o altă nuntă, pe vremea lui Ceaușescu, un an sau doi dacă aveam eu. Pe drum, el a fost la un pas să adoarmă. A oprit mașina și s-a dat cu apa dintr-o baltă pe față. El mi-a spus: Tu ai început să plângi de foame și am căutat un restaurant. Am mâncat repede și m-am ars. Am făcut bășică la gură, am țipat. Asta mi-a povestit șoferul. Mama când m-a auzit plângând a compus pe loc o cântare. În mintea ei s-a întâmplat și a scos o cântare”, a adăugat Emanuel Onoriu.

Care este cauza morții artistei Gabi Luncă

Potrivit Playtech, medicii Spitalului Județean Ilfov au transmis faptul că artista Gabi Luncă, din cauza infecției cu noul coronavirus, a dezvoltat disfuncție multiplă de organ: “Pacienta de 82 ani, internată pe 13.03 în spitalul nostru și admisă în STI în 1.04 cu pneumonie SARS-CoV-2 formă severă, afectare pulmonară 90-100%, cu evoluție trenantă și necesar de ventilație mecanică inițial noninvazivă, ulterior, intubată pentru ARDS pulmonar.

Ulterior, a dezvoltat disfuncție multiplă de organ și a survenit decesul în data de 2.04 ora 20,50. S-au respectat toate protocolalele medicale, pacienta nu a prezentat infecții asosiate actului medical, secreția traheală a fost negativă la intubație. S-a ținut legătura cu familia și a fost informată permanent de starea pacientei”.

Sursă foto: arhivă CIao

Publicat: 05 apr. 2021, 15:07 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă