Fiul lui Diego Maradona cere instanţei ”arestarea imediată” a patru persoane, care ar fi vinovate pentru moartea tatălui său

Publicat: 29 iun. 2021, 08:56 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Fiul lui Diego Maradona cere instanţei ”arestarea imediată” a patru persoane, care ar fi vinovate pentru moartea tatălui său

Solicitatea a fost depusă la magistratura din San Isidro, după un interogatoriu la care a fost supus neurochirurgului Leopoldo Luque. Doctorul şi alţi trei specialişti din domeniul medical sunt socotiţi vinovaţi de moartea lui Diego Maradona. Lucrurile de care sunt acuzaţi aceştia s-ar putea dovevi adevărate şi ar putea fi pedepsiţi cu până la 25 de ani de închisoare.

Ancheta care priveşte moartea lui Diego Armando Maradona nu s-a încheiat, iar cercul se strânge în jurul celor şapte acuzaţi de crimă cu intenţie, scrie presa argentiniană. La câteva ore după interogarea lui Leopoldo Luque, neurochirurgul din fruntea echipei medicale, avocatul lui Dieguito, fiul fostului El Pibe de Oro, a înaintat către magistratura din San Isidro o cerere de „arestare imediată” pe numele specialistului şi a altor trei suspecţi: psihiatrul Agustina Cosachov, psihologul Carlos Diaz şi coordonatorul medical Nancy Forlini.

Luque se află deja în faţa anchetatorilor, pentru a finaliza seria de interogatorii începută acum două săptămâni. Mărturiile furnizate până acum de inculpaţi au confirmat suspiciunile formulate de anchetatori, care găsiseră deja sprijin în rezultatul şocant al raportului medical realizat de o comisie independentă.

După numeroasele dovezi adunate în prima fază a investigaţiilor, mai exact documente, dosare medicale, mesaje sms, înregistrări telefonice şi conversaţii, anchetatorii trebuie să închidă cercul cu interogatoriile care s-a putea încheia săptămâna aceasta. Dar pentru avocatul Mario Baudry, totul este deja suficient de clar pentru a cere măsuri imediate: „Maradona şi-a pierdut viaţa din cauza stării de neglijenţă în care a fost forţat de acuzat, care a insistat cu bună-ştiinţă să administreze tratamente dăunătoare pacientului. Inculpaţii menţionaţi anterior – afirmă motivaţia ataşată cererii de arestare depusă la sistemul judiciar – au împiedicat intervenţia membrilor familiei sau a altor specialişti care ar fi putut preveni moartea”.

Avocaţii lui Luque susţin că specialistul va repeta ceea ce a exprimat deja în decembrie, urmând să respingă orice responsabilitate faţă de decesul lui Maradona, şi va solicita un nou raport medical (cerere deja respinsă în primă instanţă).

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 29 iun. 2021, 08:56 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×