Fiul lui Brigitte, reacție incredibilă după ce vedeta ar fi fost agresată de Florin Pastramă: „De obicei, ea îl bate pe el”

18 07. 2020, 13:38

Fiul lui Brigitte a reacționat în mod neașteptat după ce filmulețul în care Florin Pastramă îi agresa mama a ajuns în spațiul public. Robert îi ia apărarea tatălui vitreg și spune despre acesta că nu este un bărbat violent.

Deși imaginile vorbesc de la sine, Robert are o altă părere despre episodul de violență la care ar fi fost supusă mama sa.

Tânărul este convins că cea care poartă întreaga vină este mama lui, care este posibil să-și fi scos soțul din sărite, chiar dacă nimic nu justifică un astfel de comportament violent.

„Mama are personalitatea ei puternică, este foarte colerică. Și nu o spun eu, o știți și voi de la televizor. Face drame și exagerează din orice. De obicei, ea îl bate pe el, deci e invers. Nu stiu ce s-a întâmplat acolo, nu e treaba mea. Florin e un băiat foarte liniștit, mereu încearcă să o tempereze și să o liniștească. Probabil că a făcut ea ceva grav, dacă a reușit să îl scoată așa din sărite”a spus Robert Sfăt, potrivit Impact.ro

Primele declarații ale brunetei după ce scenele violente au fost făcute publice

„Scenele sunt vechi, nu de acum. Mai precis din ianuarie. Sunt minciuni, nu m-a bătut nimeni. A fost doar o ceartă. Ce, oamenii nu se mai ceartă?! E totul lapte și miere? Arată-mi mie o familie care nu se ceartă, pe bune! Dar noi suntem învățați să facem din țânțar armăsar, asta e”, a declarat Brigitte pentru Click!

Fiul lui Brigitte Sfăt se gândește să își dea mama în judecată

”Dacă trebuie să mă judec cu ea (n.red Brigitte Pastramă), o voi face. Mai ales că am scris negru pe alb că trebuie să-mi dea 54.000 de euro. Aștept să văd dacă mi-i aruncă și pe ăia. (…) A investit bani în operații estetice, care au costat-o mai mult probabil decât mi-a scris mie în procură, decât moștenirea”, a declarat Robert Sfăt, fiul lui Brigitte Pastramă, în emisiunea lui Dan Capatos, ”Xtra Night Show”.