Fiul lui Brigitte Pastramă, detalii halucinante despre scandalul cu mama sa: ”Mi-a sechestrat doi prieteni la mine în cameră până ce a venit Poliția”

24 06. 2020, 10:24

Scandalul dintre Brigitte Pastramă și fiul ei, Robert, pare că este departe de a se fi încheiat. După ce a fost acuzat de violență, furt și distrugere, fiul brunetei a spus și partea lui de adevăr.

Robert Sfăt a vorbit despre scandalul izbucnit între el și mama lui, iar poveștile celor doi par că nu se leagă. În timp ce soția lui Florin Pastramă susține că fiul ei de 18 ani ar fi lovit-o, tânărul spune că de fapt mama lui ar fost cea care l-ar fi bruscat de câteva ori.

„S-a trezit cu toane nașpa. M-a îmbrâncit afară din casă, m-a scos desculț în curte și eu am sărit gardul. L-a trezit pe Florin din somn și i-a zis să mă dea afară din casă. Florin nu îmi dăsuse cheia. I-a dat și un capac lui Florin”, a declarat Robert pentri reporterii Xtra Night Show.

Mai mult decât atât, Robert a mai povestit faptul că mama sa ar fi apelat la violență și în fostele ei relații și chiar ar mai fi locuit în casa lui Ilie Năstase, după ce Brigitte și Ilie Năstase au divorțat.

„Și în fostele ei relații se credea că violența trebuie folosită. Am stat în casa lui Ilie Năstase și după ce ei s-au despărțit. Mă înțelegeam mai bine cu el decât cu ea. O mamă trebuie să ofere lecții de viață și educație și afecțiune. Ea m-a pus jos la pământ și eu am vrut să mă ridic. Florin, mereu cand a fost vreo discuție de genul, a încercat să aplaneze conflictul. De la bunica mea am învățat să nu ridic mâna la vreo femeie”, a mai mprturisit fiul lui Brigitte.

Brigitte Sfăt, acuzată de propriul fiu că i-a sechestrat prietenii

„Mi-a sechestrat doi prieteni la mine în cameră până ce a venit Poliția. Când au venit polițiștii, au început să îmi devasteze camera după stupefiante, nu au găsit nimic. Mi-au căutat prietenii prin ghiozdane, să nu fi furat bijuterii de la mama mea”, a continuat tânărul.

După ce a aflat din presă că mama sa îl acuză de faptul că ar consuma droguri și că ar fost internat chiar și la dezintoxicare, Robert are o altă variantă a poveștii.

„În urmă cu o lună am ajuns la Spitalul Obregia din cauza unei fete, nu că aș fi consumat substanțe interzise. Am avut eu niște stări mai dubioase. Eu m-am lăsat de așa ceva și le recomand și prietenilor mei același lucru”, a mai explicat Robert Sfăt, pentru emisiunea Extra Night Show.