Primaria Capitalei vrea sa interzica Uber si Taxify. Gabriela Firea a decis acest lucru dupa ce a avut o intalnire cu reprezentantii transportatorilor. Taximetristii s-au plans de concurenta neloiala praticata prin sistemele de aplicatii online ce ofera servicii de taximetrie.
„Vom promova în următoarea ședință a Consiliului General al Municipiului București un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme și reguli clare pentru toți cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureștenii, cât și turiștii, să poată folosi acest serviciu cu încredere, și în deplină siguranță, beneficiind de aceeași calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și în cele ale HCGMB 78/2008 și ale Codului Fiscal. Toți cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligați să respecte acest regulament. Îi anunț pe toți cei care practică taximetria că ne vom asigura, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate”, a declarat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă al PMB.
Potrivit noului regulament, operatorii de taxi vor fi obligați să aibă o ținută civilizată, un limbaj adecvat, mașini curate și care să garanteze siguranța cetățenilor.
În comunicat se mai arată că Gabriela Firea a atras atenția că persoanele care practică ilegal această activitate nu garantează siguranța cetățenilor, nefiind supuse niciunui control legal.
Uber a reactionat la decizia primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, de a interzice toate formele de practicare a taximetriei care nu se incadreaza in prevederile legale, spunand ca serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti.
„Aplicaţiile precum Uber, serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti. Peste 350.000 de bucureşteni se bazează pe Uber pentru drumurile zilnice şi mii de şoferi parteneri fac un venit în plus, prin intermediul aplicaţiei şi contribuie la bugetul public. Ne dorim să discutăm despre viitorul industriei de transport împreună cu municipalitatea şi cu alţi actori din industrie pentru a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori şi pentru oraş”, afirma reprezentantii Uber, intr-un comunicat de presa transmis luni seara.
Sursa: Digi24.ro.