Fiica Anamariei Prodan, de urgență la spital. Sarah a suferit o intervenție chirurgicală

Publicat: 31 dec. 2020, 09:53 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Sarah a debutat la finalul anului trecut în baschetul de la colegiu din America, după ce a semnat cu cea mai importantă Universitate din Mississippi. Din nefericire, blondina a fost nevoită să facă o pauză lungă după ce a suferit un accident cumplit în timpul jocului. Acum, fiica Anamariei Prodan a ajuns din nou pe mâinile medicilor.

În urmă cu câteva ore, Sarah fiica Prodancei, a ajuns la spital, unde a suferit o operație chirurgicală la picior. Sportiva și-a ținut fanii la curent cu tot ce se întâmplă și a publicat pe contul de Instagram mai multe fotografii, în care se observă cum se pregătea de intervenție.

Fiica Anamariei Prodan a demonstrat faptul că este la fel de puternică ca mama sa și asta pentru că deși a trecut prin momente extrem de grele a reușit să își păstreze optimismul, iar după ce a ieșit din sala de operații a postat o fotografie în care le transmite prietenilor săi virtuali faptul că a trecut cu bine și peste aceste momente.

„Totul a decurs bine. Mulțumesc tuturor celor care m-au contactat”, a scris sportiva.

Ce spunea Anamaria Prodan după ce Sarah s-a accidentat pentru prima dată

Anamaria Prodan a dezvăluit ce a simțit în momentul în care a văzut imaginile de groază. A fost foarte greu pentru impresară să-și vadă fiica în timp ce suferea, mai ales că se afla pe alt continent și nu avea cum să o ajute.

„Am rămas fără aer! Simţeam că se prăbuşeşte cerul! Mă uitam la televizor şi eram atât de fericită pentru Sarah, juca perfect, intrase perfect în meci, ne bucuram la fiecare coş pe care îl dădea şi cred că exact în momentul ăla am simţit că ceva s-a rupt în mine. Cred că o parte din mine a ştiut că s-a întâmplat ceva foarte rău!”, a mărturisit Anamaria prodan, potrivit Libertatea.

 

 

 

Sursă foto: Instagram

Publicat: 31 dec. 2020, 09:53 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×