Fiica Adrianei Iliescu a împlinit 19 ani. Din copila zâmbitoare cu ochii ca cerul, Eliza s-a transformat într-o tânără extrem de preocupată de educația ei. Ea este studentă la două facultăți.
Eliza a luat bacalaureatul cu 9.50, iar acum este înscrisă la două facultăți, la Facultatea de Litere și Facultatea de Științe Umane, pentru că are două materii preferate: filosofia și limba română.
„Eliza îmi cere sfaturi, dar cred că nu prea mai are nevoie de ele pentru că este mare. Este la facultate acum, nu mai este la liceu. Atunci când are nevoie de mine discutăm pe diverse teme și o ajut cum pot eu mai bine. Are note doar de 9 și 10 la facultate. Îi place foarte mult filosofia, pentru ea este o mare pasiune, limba română nu mai zic, deoarece este o materie care e ca la ea acasă. Este bine cu facultatea, pregătește referate, proiecte și tot așa. Învață!”, spunea Adriana Iliescu acum ceva timp.
Adriana Iliescu a devenit mamă în urmă cu 19 ani, cea mai în vârstă mamă din România, dar și din lume. Pentru că își dorea foarte mult să devină mamă, ea a fost supusă unei proceduri de fertilizare in vitro, cu o sarcină gemelară și donator anonim. Doar un embrion din cei doi s-a dezvoltat, iar astfel, românca a născut-o pe Eliza, la 33 de săptămâni, cântărind doar 1,400 kilograme.
„Mi-am dorit copii încă de când am fost fetiță. Nu m-am gândit că nu voi avea copii. Nu știu de vârsta mea. Nicio secundă nu m-am comportat ca o femeie care-și acceptă situația de a nu fi mamă. Nicio secundă nu am abandonat. Ziua când am aflat că voi fi mamă a fost cea mai tulburătoare din existența mea și mi-a adus cele mai mari spaime pentru că mă temeam că se va pierde sarcina”, spunea Adriana Iliescu cu ceva timp în urmă. Citește mai multe aici.