Fetiță de 2 ani lăsată să zacă pe jos la grădiniță, sub ochii educatoarelor! A ajuns la spital cu insuficiență respiratorie

Publicat: 09 oct. 2023, 09:43 Autor: Loredana Dumitrașcu News

O fetiță de 2 ani a fost lăsată să zacă pe jos la grădiniță, sub ochii educatoarelor! A ajuns la spital cu insuficiență respiratorie.

O femeie și-a luat copilul de la o grădiniță privată din București și a ajuns cu el direct la spital cu insuficiență respiratorie. Copila, deși a manifestat o stare de rău și în fața cadrelor didactice și a angajaților unității, a fost ignorată. Mama este indignată și trage un semnal de alarmă.

„Este inadmisibil ca într-o grădiniță să fie lăsat un copil de 2 ani și 5 luni să zacă timp de atâtea ore pe jos în mijlocul clasei în timp ce «doamnele» butonează de zor telefoanele și nici măcar una nu se uită la copii să vadă dacă mai respiră, dacă mai trăiesc”, se plânge mama.

Fetiță de 2 ani lăsată să zacă pe jos la grădiniță, sub ochii educatoarelor

„Numele meu este Lorena Constantin, mămică gemenelor Anastasia și Natalia (2 ani și 5 luni), care frecventau grădiniță privată la program lung, grupa 2-3 ani. Vineri, 22 septembrie, prietenul meu a luat fetele de la grădiniță la ora 17:46, iar pe una din fete «a primit-o» direct în brațe, spunându-i-se că această «de-abia s-a trezit» în momentul preluării, ceea ce este foarte ciudat pentru ea. Atunci a constatat că are respirația rapidă și sacadată, nu poate să stea în picioare și abia ține ochii deschiși. Am ajuns cu ea la camera de gardă unde medicii au constatat că se află în insuficiență respiratorie, i-au dat oxigen și aerosoli cu ventolin din 20 în 20 minute și au internat-o în spital”, a povestit mama copilei.

Ulterior, a cerut înregistrările de pe camerele de supraveghere, moment în care a constatat că micuța a stat mult timp întinsă pe jos, fără ca cineva să o bage în seamă.

Pe camere, copila se vede cum zace întinsă pe jos

Am solicitat acces la înregistrările CCTV deoarece eram convinși că starea fetei nu s-a degradat repede. Privind înregistrările video am observat că, după ora 15:30, copilul a zăcut pe jos la orizontală, doar se mai târâia puțin dintr-un loc în altul, timp în care ceilalți copii se jucau voioși în jurul ei. În acest timp 4 «doamne» au intrat pe rând în camera de activități, nu pentru a verifica starea copiilor, ci pentru a butona telefoanele.

Copiii erau «călare» peste ea să se uite și ei la ecranul telefonului, și doar copilul meu era pe jos, tot pe burtă, la fel de leșinat. După aproximativ ora 16:10 până când am preluat-o la 17:45, Anastasia a zăcut pe jos în mijlocul clasei fără să se mai miște, iar «doamnele» respective nu au avut nici măcar bunul simț s-o mute în pătuț în camera de somn, sau să ne sune, sau să facă ceva”, s-a mai plâns părintele.

A ajuns la spital cu insuficiență respiratorie

După vizionarea imaginilor, împreună cu doamna directoare, am primit doar următoarele replici: «Ne cerem scuze», «Bine că acum este copilul bine», «Nu mai putem da timpul înapoi», însă a refuzat să ne dea un punct de vedere oficial. Când am cerut explicații de la «fondatoare», această a spus că momentan nu se simte bine și ne caută ea când o să își revină însă a ținut să puncteze că «Indiferent ce decizie veți lua, noi suntem pregătiți!».

Astăzi, suntem în 7 octombrie și încă nu și-a «revenit» doamna. Așa că, oameni buni… SPEAK UP … pentru că pe 22 septembrie a fost copilul meu, data viitoare poate fi chiar copilul TĂU lăsat să zacă pe jos!”, a transmis mama copilei.

Este inadmisibil ca într-o grădiniță să fie lăsat un copil de 2 ani și 5 luni să zacă timp de atâtea ore pe jos în mijlocul clasei în timp ce «doamnele» butonează de zor telefoanele și nici măcar una nu se uită la copii să vadă dacă mai respiră, dacă mai trăiesc.?!“, a conchis aceasta.

Publicat: 09 oct. 2023, 09:43 Autor: Loredana Dumitrașcu News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă