Fetiță de 10 ani obligată să se mărite cu un tânăr de 22 ani. VIDEO cu nunta

Publicat: 09 oct. 2019, 09:00 Autor: Loredana Ciao.ro
Fetiță de 10 ani obligată să se mărite cu un tânăr de 22 ani. VIDEO cu nunta

Un video tulburător în care o fetiță de 10 ani se căsătorește cu un tânăr de 22 de ani, în Iran, a fost postat pe rețelele sociale din această țară, provocând un val de indignare.

Fetiță de 10 ani obligată să se mărite. Oamenii au condamnat o astfel de nuntă, mai ales că în imagini fetița zâmbește nepărând să realizeze ce se întâmplă, scrie metro.co.uk.

Fetiță de 10 ani obligată să se mărite

“Mi s-a rupt sufletul să văd bucurie pe fața fetiței. Asta arată că habar nu avea de ce se întâmpla în jurul ei. Rușine să vă fie”, a scris un utilizator pe Twitter.

Un altul a scris: “Termenul de #childmarriage (căsătorie de copil) este de fapt pentru a ascunde cât de murdară este această practică, iar termenul potrivit este de viol de copil”.

Autoritățile s-au sesizat și se fac demersuri pentru ca această căsătorie să fie anulată, iar adulții din imagini să fie anchetați, scrie sursa citată.

Potrivit legii Sharia, vârsta minimă pentru căsătorie în Iran este de 13 ani la fete și 15 ani la băieți. Însă, fetițele pot fi obligate să să căsătorească și la vârste mai mici, cu acordul tatălui lor.

Potrivit metro.co.uk, din martie anul trecut în Iran 43.000 de fetițe cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani s-au căsătorit.

Organizațiile susțin însă că cifrele sunt mult mai mari, pentru că fetele din mediul rural sau din familii sărace sunt vândute în schimbul unor bunuri sau bani. Potrivit Amnesty International, 17% din fetele din Iran se căsătoresc înainte să împlinească 18 ani.

Publicat: 09 oct. 2019, 09:00 Autor: Loredana Ciao.ro
Pe aceeași temă