Vremea se răcește și temperaturile vor scădea în România de săptămâna viitoare. Vin ploile în mai multe zone ale țării, iar meteorologii avertizează că pot exista şi ninsori. Află ce judeţe vor fi afectate.
Un val de aer rece va pătrunde în România în următoarele zile și imediat vom începe să resimțim schimbările atmosferice.
Frontul de aer rece, asociat unei depresiuni atlantice, va determina o scădere bruscă a temperaturii, intensificări ale vântului și ploi în mai multe regiuni din țară, începând de marți după-amiaza și seara zilei de marți, 31 octombrie, până miercuri, 1 noiembrie.
Va fi însoțit de averse și intensificări temporare ale vântului, cu rafale de până la 40 – 60 km/h.
Pe spații restrânse din Crișana, Maramureș, estul Transilvaniei, Oltenia și Moldova, cantitățile de apă pot atinge până la 15 – 20 l/mp. Și în Capitală vor fi posibile câteva ploi slabe în timpul nopții și dimineața devreme.
Miercuri, vremea se va răci considerabil în jumătatea nordică a țării. Temperaturile maxime vor fi chiar și cu 10 grade mai mici decât cele de marți și nu vor depăși 14 – 18 grade, scrie meteoradar.ro.
”Nu este exclus să avem precipitații sub formă de ninsoare la începutul lunii noiembrie și chiar la sfârșitul lunii octombrie, pentru că vor mai fi pătrunderi succesive de mase de aer rece, dinspre latitudini nordice, iar masa de aer cald care se află acum în sud, treptat, se va retrage și desigur că sunt favorizate pătrunderile reci.
Estimativ, se pare, totuși, că la finalul lunii octombrie, chiar dacă temperaturile rămân la modul general peste cele normale, există probabilitate foarte mare pentru ninsori.
La început vor fi în zonele montante, și mă refer la masivele nordice, apoi, treptat, și în partea centrală și zona Moldovei. Aici avem semnalul că vor fi primele ninsori.
Tot din estimările pe care le avem până în momentul de față se pare că vom avea în noiembrie ninsoare și în partea de sud a țării, nu neapărat chiar de la începutul lunii, dar pe măsură ce ne apropiem de mijlocul lunii noiembrie probabilitatea crește“, a precizat meteorologul Oana.
Sursă foto: social media