Prima Doamnă și aproape Președinte american
Hillary Clinton (69 ani) a fost la un pas să devină prima femeie în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind însă învinsă la alegerile din noiembrie anul trecut de republicanul Donald Trump. Hillary Clinton și-a exprimat intenția de a candida la președinția Statelor încă din 2007, dar a pierdut alegerile interne din Partidul Democrat în favoarea lui Barack Obama, care în urma alegerilor din noiembrie 2008 a și devenit al 44-lea președinte american. Hillary a fost secretar de stat în primul mandat al lui Obama.
Fostă Primă Doamnă a SUA între 20 ianuarie 1993 și 20 ianuarie 2001, Hillary Clinton a fost considerată de revista TIME una dintre cele mai influente femei ale secolului 20. Această influență s-a prelungit și în secolul 21 prin funcția de secretar de stat pe care a ocupat-o timp de patru ani în cabinetul Obama și această influență ar fi putut deveni încă și mai evidentă dacă nu ar fi pierdut alegerile prezidențiale din noiembrie 2016. Din păcate pentru ea, campania cu puternice accente populiste a lui Donald Trump au avut câștig de cauză.
Și-a dorit să devină austronaut
Hillary Clinton s-a născut pe 26 octombrie 1947 în Chicago. Până în 1975, când s-a căsătorit cu Bill Clinton, s-a numit Hillary Diane Rodham. Tatăl ei, Hugh Ellsworth Rodham, provenea dintr-o familie cu rădăcini engleze și galeze, fiind proprietarul unei mici afaceri de succes în zona industriei textile. Mama ei, Dorothy Emma Howell, era descendenta unei familii prin venele căreia curgea un amestec de sânge englez, neerlandez, scoțian și canadiano-francez. Hillary are doi frați mai tineri, Hugh și Tony.
Hillary a fost o elevă silitoare. Profesorii o iubeau datorită implicării și dorinței ei de a studia. În 1961, ea a trimis o scrisoare la NASA în care își exprima dorința de a deveni astronaut, însă i s-a răspuns că nici o femeie nu a fost acceptată în programul Space Race, cel care pregătea prima aselenizare, care avea să se întâmple în 1969.
În 1965, Hillary s-a înscris la Wellesley College, unde a studiat științele politice. Pe vremea aceea, Hillary era republicană, fiind aleasă, în primul an de facultate, în funcția de președinte al Tinerilor Republicani din Wellesley.
În aprilie 1968, ca o reacție la asasinarea lui Martin Luther King Jr., unul dintre cei mai vocali apărătorii ale drepturilor omului din America și din lume, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Hillary a organizat o grevă de două zile a studenților din Wellesley.
Primă Doamnă a Americii cu studii postuniversitare
După absolvirea în 1969 a Wellesley College cu un BA în Științe Politice, Hillary s-a înscris la Yale Law School. Cu Bill Clinton a început să se întîlnească din primăvara lui 1971. Clinton era și el student la Yale. Cei doi și-au cumpărat o casă în Fayetteville în vara lui 1975, iar pe 11 octombrie, în același an, s-au căsătorit. În ianuarie 1979, Hillary a devenit Prima Doamnă a statului Arkansas, al cărui guvernator fusese ales Bill Clinton. Pe 27 februarie 1980 li s-a născut primul și singurul lor copil, Chelsea.
În același an, Clinton a pierdut alegerile pentru un nou mandat de guvernator de Arkansas, însă a candidat din nou în 1982, de data asta cu succes, rămânînd în funcția de guvernator al Arkansas până în 1992, când a câștigat alegerile prezidențiale pentru Casa Albă. Pe 20 ianuarie 1993, Hillary a devenit Prima Doamnă a Americii și prima Primă Doamnă cu studii postuniversitare și care avea deja carieră de succes încă dinainte de accederea la Casa Albă. Hillary a fost o Primă Doamnă activă și implicată, mai ales în programele de sănătate.
În 1998, caracterul și nervii lui Hillary au fost puși la grea încercare atunci când Bill Clinton a fost acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu Monica Lewinsky, care lucra ca stagiară la Casa Albă. Hillary a declarat atunci că acest scandal este o parte a unei conspirații, însă adevărul avea să iasă în curând la iveală. Și adevărul nu a fost deloc unul vesel pentru cuplul Hillary-Bill. După ce dovezile privind legătura lui Clinton cu Lewinsky au devenit clare și de necontestat, Hillary a emis un comunicat în care spunea că nu intenționează să divorțeze și că rămâne alături de soțul ei, însă, în privat, Hillary a fost extrem de furioasă din cauza acestei situații, luând în calcul chiar și un posibil divorț de soțul adulterin. Divorțul nu s-a întâmplat niciodată. În perioada aceea, personalul angajat la Casa Albă a putut observa tensiunile dintre soții Clinton.
A avut un tată abuziv
Deși în tinerețe fusese o republicană convinsă, Hillary Clinton a ajuns, din 1968, de partea cealaltă a baricadei, în tabăra democrată. Asasinarea lui Martin Luther King a reprezentat probabil unul dintre cele mai puternice argumente pentru această schimbare, însă rădăcinile acestei schimbări trebuie căutate și în relația lui Hillary cu tatăl ei, care era republican. Hugh Ellsworth Rodham a fost un tată abuziv, care dispreţuia sindicatele, se opunea programelor de ajutor social şi adesea folosea termeni peiorativi la adresa persoanelor de culoare.
Hillary a avut șansa de a-l transforma pe Bill Clinton dintr-un fost președinte al Statelor Unite în Primul Domn (Primul Soț) al Statelor Unite. N-a fost să fie. Donald Trump i-a suflat victoria. Pe durata campaniei electorale din 2016, Hillary s-a confruntat cu mai multe scandaluri. Unul dintre acestea, care s-a soldat și cu o anchetă a FBI, a privit faptul că, pe durata mandatului de secretar de stat, Hillary Clinton ar fi folosit o adresă personală de email pentru corespondență oficială. Un alt scandal a fost unul de natură sexuală, Hillary fiind acuzată că ar avea o relație homosexuală cu Abedin Huma, vicepreședinta staff-ului de campanie electorală din 2016 a lui Hillary.
Despre Abedin Huma s-a spus că ar fi o „mini-Hillary“, o „enciclopedie ambulantă“, o „unitate de rezervă“, sau chiar o „a doua fiică a soților Clinton“, în timp ce alții s-au referit la Hillary și Huma ca la două surori. Huma lucrează pentru soții Clinton din 1996, când avea 19 ani, și ceea ce e sigur e că ea și Hillary au petrecut mult mai mult timp una cu cealaltă decât au petrecut cu propriii lor soți. De aici și speculațiile cum că ar fi avut o relație cu parfum de lesbianism. Aflată în pragul vârstei de 70 de ani, Hillary Clinton a dus multe bătălii și a avut multe obstacole de depășit, dar și-a dus bătăliie și a trecut peste obstacole cu demnitate.