Feli Donose, dezvăluiri la un an de la divorțul de tatăl fiicei sale: „Mama spera să ne împăcăm, că e copilul la mijloc”

Publicat: 20 dec. 2023, 14:19 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

În urmă cu aproximativ un an, Feli Donose anunța despărțirea de Cătălin, tatăl fiicei sale. Artista și-a făcut curaj să vorbească acum despre acel moment din viața ei, dar și cum a reacționat mama sa la aflarea veștii.

În luna decembrie a anului trecut, Feli Donose anunța că povestea de dragoste dintre ea și Cătălin, care a durat 5 ani, s-a încheiat de comun acord. Cei doi au împreună o fetiță, Nora Luna, care primește toată iubirea și atenția părinților. Cei doi au decis să păstreze o relație civilizată și să se implice amândoi în creșterea și educarea micuței lor.

Feli Donose, dezvăluiri la un an de la divorțul de tatăl fiicei sale

Cântăreața consideră că a luat o decizie bună atunci când a decis să se despartă de soțul ei, deși mama ei a sperat că se vor împăca la un moment dat. Recent, Feli Donose a povestit despre teama pe care a simțit-o în momentul în care a fost nevoită să îi anunțe pe cei dragi că divorțează.

„Ziua în care am anunțat divorțul de tatăl fetiței a fost cea mai grea pentru mine. Îmi era frică de părinții noștri, mă gândeam să nu îi rănim, ei nu înțeleg că s-au schimbat vremurile și la un moment dat trebuie să te rupi.

Mama spera să ne împăcăm, că e copilul la mijloc. Am început să mă gândesc la mine și am zis că dacă am făcut acest pas a fost să fie Nora Luna bine. În momentul în care am postat mesajul cu despărțirea am bufnit în plâns”, a declarat Feli Donose pe Instagram.

Feli, despre provocările vieții de mamă: „S-a simțit neauzită”

Cântăreața a mărturisit că a traversat o perioadă mai dificilă și a avut de gestionat mai multe tensiuni între ea și fiica sa. Certurile care au avut loc au durut-o, însă au făcut-o să-și dea seama de faptul că nicio relație nu este perfectă, și că de acum încolo trebuie să învețe să-și asculte copilul mult mai atent.

„Am avut o săptămână foarte încărcată emoțional. Am primit atâtea teste de la Nora Luna și să știți că le-am picat aproape pe toate. Ne-am certat mult săptămâna asta. A scos niște emoții la suprafață care au durut atât de tare… Nu au «lovit» în Felicia – adultul, mama. După atâtea zile de iad emoțional pentru amândouă, să zicem, mi-am dat seama că Feli, copila, a fost rănită, furioasă, frustrată, s-a simțit neauzită, neînțeleasă și… am confundat rolurile. Într-adevăr, copiii sunt cei mai mari învățători pentru părinți. Fac postarea asta pentru toate mamele care se simt vinovate când văd în social media relații părinte-copil impecabile. Ele nu există în realitate. Există iubire și eforturi, respect și adunat de puteri să faci tot ce poți ca să crești un copil bine, sub toate formele lui bine”, a scris Feli pe contul său de Instagram.

„Îmi iubesc copilul cum nu cunosc o formă de iubire mai pură”

„Îmi iubesc copilul cum nu cunosc o formă de iubire mai pură. Și copilul meu mă iubește și mă iartă. Și când mă iartă și îmi dă îmbrățișări, și Feli mică dar și MAMA se simt văzute și înțelese. Nu întâmplător ăsta e primul weekend în care, după multă vreme, sunt acasă. O să stau lipită de ea. Să o simt, să o iubesc, să o aud, să o văd!

Îmi cer iertare mie că mă lovesc atât în suflet când pierd controlul. Îi cer iertare ei când, poate, nu mai înțelege cine sunt. Ce știu sigur e că o sa fiu aici mereu cu brațele deschise și PROMIT să fiu o elevă mai ascultătoare când îmi va da iar lecții să mă crească frumos, sănătos și cu iubire. Ea, copila mea. Sensul. Ghidul. Viața”, a mai scris artista.

Publicat: 20 dec. 2023, 14:19 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×