”Exilat” din teatrul condus de Arșinel, Romică Țociu și-a mutat glumele la terasă. Simpaticul actor și-a distrat prietenii ca-n vremurile lui bune, după ce și-a făcut încălzirea cu un frappe

Publicat: 15 Jun. 2021, 20:14 Vedete

Simpaticul actor Romică Țociu și-a distrat prietenii ca-n vremurile lui bune, după ce și-a făcut încălzirea cu un frappe. Renumitul actor a cam dat scena de la teatru pe scaunele de la terasă unde alege să-și distreze prietenii.

Te întrebi unde este colegul de-o viață Cornel Palade și de ce prestează Țociu mai mult pe la terase? Răspunsurile sunt simple și ți le vom oferi în cele ce urmează. Până atunci, revenim, însă, la momentul surprins paparazzi CIAO.RO, zilele trecute.

Așa cum spuneam la început, Romică Țociu, încălzit de un frappe, s-a „apucat” de glume în fața prietenilor, de multe ori cel mai cinstit public. Plin de viață și inspirat, Țociu și-a lăsat creativitatea să zburde liberă, așa cum numai un mare actor de comedie o poate face. Asistența a fost în delir, iar artistul mulțumit că a mai putut „performa”, chiar și la o scenă mai restrânsă.

Și, pentru că tot a venit vorba despre performat, care este situația care l-a transformat pe Romică Țociu în actorul „exilat” din teatrul condus de Arșinel?

Nodul lui Pepelea pare să fie Alexandru Arșinel care n-a văzut cu ochi buni emisiunea pe care Țociu și Palade au prezentat-o la Antena 1, la începutul anilor 2000.

„Totul a pornit de atunci, de când cu povestea cu Bingo. Eu şi Romică, ştie o ţară întreagă, prezentam duminica după-amiază o emisiune care prindea foarte bine la public. Ce mai, când era în direct, nu se mai mişcau maşinile pe străzi! A venit Papa la Bucureşti şi noi am dat înainte. Ei bine, Alexandru Arşinel ne-a chemat pe amândoi la el, pe tema asta. Şi ne-a spus că nu e normal să nu jucăm duminica. Am înţeles situaţia şi am propus să jucăm la matinee. Nu s-a dorit asta. Să nu uităm că şi Alexandru Arşinel prezenta o emisiune de tip Bingo, cu Horia Brenciu, la televiziunea publică, dar a mea şi a lui Ţociu a fost mai bună!”, declara Cornel Palade, în pentru Playtech. În ciuda faptului că actorii au încercat să-l „înduplece” pe Alexandru Arșinel, acesta a fost de neclintit. „I-am spus şi că facem publicitate gratuită teatrului şi că ne putem facem foarte bine treaba şi la teatru, dar nu a mers nimic din astea. În cele din urmă, cei doi au decis să întrerupă colaborarea cu teatrul, dar să revină de îndată ce lucrurile se vor schimba.

„Aşa am ajuns să ne despărţim de el. De 21 de ani, ne aflăm în situaţia asta, deşi noi am dat constant semnale că dorim să ne întoarcem. Însă nu am mai fost doriţi p-acolo, fiindcă, dacă s-ar fi vrut asta, ar fi fost suficient un simplu telefon. Asta este, am făcut istorie, în felul nostru, acum să facă şi alţii!”, a declarat Cornel Palade pentru sursa citată.

Ce s-a întâmplat cu cuplul Romică Țociu – Cornel Palade?

Câștigătorul show-ului „Te cunosc de undeva” susține că nu s-a despărțit de colegul de-o viață, Cornel Palade, ci că se află într-un moment în care așteaptă să vadă ce le rezervă viitorul din punct de vedere profesional. „Suntem împreună în continuare, vedem ce se se întâmplă. Aşteptăm un proiect mare în toată ţara. Anul asta facem 32 de ani de când formăm un cuplu. Noi o să începem proiectele, aşteptăm să mergem pe litoral cu spectacolele. Ne e dor să jucăm, să urcăm pe scenă”, a declarat Țociu.

„După două sezoane la „Te cunosc de undeva” cu Adriana Trandafir am zis să ne despărţim şi să meargă cu fiica ei, să se simtă bine împreună. Ar fi trebuit să plec şi eu în „Asia Express”, dar cu Jean de la Craiova (Jean Dumitrache). Nu puteam cu nimeni altcineva. Cornel Palade a zis că merge, da stă numai 10 minute (râde). Jean nu a mai putut pentru că avea câteva proiecte, avea de rezolvat diverse lucruri. Nu îmi era frică de necunoscut, necunoscutul uneori poate fi foarte interesant, nu se ştie ce apare bun în drumul nostru.”, a conchis actorul.

Publicat: 15 Jun. 2021, 20:14 Vedete
Tags:
Pe aceeași temă