EXCLUSIV | Zanni și-a luat casă nouă, mășină și s-a apucat de MMA! Ce vicii are și cum arată femeia ideală pentru el

01 10. 2022, 17:22

Zanni și-a luat casă nouă, mășină și s-a apucat de MMA! Zannidache este un învingător și gustă din ce în ce mai des din viața bună și succes! Câștigătorul “Survivor România 2021”, Zannidache, își face viața frumoasă.

Nu se dă în lături să muncească și să își îndeplinească vis după vis! Este suficient de tânăr să lupte pentru visele lui și chiar asta face. În plus, a dat de gustul banilor și se bucură din plin pentru că încet-încet își poate face micile plăceri. Și-a luat casă nouă, mașină și și-a făcut debutul în MMA. Edmond Hubert Zanidache investește cu cap, având în spate o poveste de viață impresionantă. Zanni a povestit pentru Ciao.ro despre alegerile lui din ultima vreme, tatuaje și dezamăgiri!

Ce vicii are Zanni?

Nu am niciun viciu! Nu fumez, nu beau, nu mă droghez, absolut nimic. Mai nou mănânc și sănătos, de vreo 2 luni și ceva!

Și-a luat casă nouă, mășină și s-a apucat de MMA!

Câte tatuaje ai până acum?

Cred că am ajuns la 200 de tatuaje și nu mă opresc aici. Vreau să mai îmi fac niște chestii pe față. Lumea sare cu diverse reacții, „nu te strica, nu-ți face că te strici”, dar eu tot o să îmi fac, dacă îmi place. Eu nu am avut o pasiune pentru tatuaje, a fost o prostie între mine și prietenii de cartier, o ambiție între puștani. Și am zis „cine se tatuează primul, ăla câștigă”. Am lucrat la o pizzerie, la primul salariu mi-am dat demisia și m-am dus să mă tatuez! Nu mi-au plăcut toate tatuajele, întâi am început să mi le fac pe mâini, apoi pe corp, până m-am umplut.

Pregătești niște noutăți!

Pe plan profesional este debutul meu în MMA, în lupte marțiale, mixte, am avut meci pe 27 septembrie, a fost o gală de amatori dar mi-ar plăcea să duc asta la un alt nivel. E cam cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut până acum, să accept această gală. Am mai câștigat o competiție de sărit în apă! Nu a fost practic o pasiune pentru lupte, mi-au propus o sumă mare de bani și după ce am acceptat mi-am dat seama că îmi și place!

Cu banii de la Survivor ți-ai luat un apartament. În ce îți doreșți să îți mai investești de acum încolo banii pe care îi câștigi?

Da, mi-am luat un apartament atunci. Banii pe care îi câștig îi investesc în liniștea mea, iar din acest motiv mi-am cumpărat deja și o casă și o mășină. Un hibrid care consumă minim de impozit, parcare și tot ce trebuie. Nu mă mai simțeam bine la apartament, casa e o investiție pentru liniștea mea, îmi doream foarte tare să am curte, să respir.

Ce vicii are și cum arată femeia ideală pentru el

Ce îți dorești de la femeia care o să fie în viața ta?

Nu există fata ideală, pur și simplu o vezi și simți că e făcută pentru tine, dacă vă potriviți. Nu alegem noi de cine să ne placă, se întâmplă fără să îți dai seama!

Ai avut parte de multe dezamăgiri în dragoste?

Pot să spun că da, m-am dezamăgit și eu pe mine sau au existat femei cu care nu am știut să mă comport. Femei cu care m-am comportat frumos și nu s-au comportat ele cu mine. Roata se întoarce de fiecare dată, se întâmplă! Nu că ar există vreo karmă și cred eu în karmă! Unii oameni te apreciază și sunt gata să dea orice pentru tine, alții au venit la tine și pleacă a doua zi. Oamenii vin și pleacă și trebuie să înțelegi treaba asta! La un moment dat nu o mai iei ca pe o dezamăgire! Până îți găsești jumătatea, experimentezi!

Cât de sus ți-ai propus tu să ajungi?

Nu știu cât de sus vreau să ajung! Nu cred că sunt sus și nu cred că fiind sus, vreau să ajung și mai sus! Vreau să câștig cât mai multe chestii, să învăț cât mai multe chestii! De fapt, vreau să le câștig învățând!