EXCLUSIV Un fost candidat la alegerile prezidențiale trăiește din taximetrie! Viața lui complicată a ajuns subiectul unui roman

Publicat: 04 nov. 2019, 14:20 Autor: Loredana News 1
EXCLUSIV Un fost candidat la alegerile prezidențiale trăiește din taximetrie! Viața lui complicată a ajuns subiectul unui roman

Cine nu și-l amintește pe Nuțu Anghelina, diaconul care în 1996 candida la alegerile prezidențiale, ca independent, pe aceeași listă cu Ion Iliescu și Emil Constantinescu? Viața lui a luat o întorsătură incredibilă în ultimii ani, după eșecul din politică. CIAO.RO  a aflat că Anghelina a ajuns ca ziua să strângă mâncare pentru nevoiași, iar noaptea să facă taximetrie.  

Licențiat în teologie, Nuțu Anghelina a crezut că poporul român va prefera, în 1996, să fie condus de către un lider cu har preoțesc. Când te bați cu Ion Iliescu și Emil Constantinescu e greu de crezut că vei ieși câștigător.

Multă vreme lumea a zis, mă, iepurele cui este? Pentru cine fuge ăsta? Şi slavă domnului nu am fugit pentru nimeni, m-am împiedicat singur şi mi-am rupt urechile”, și-a amintit Nuțu Anghelina după ce a plecat departe de viața clocotindă a politicii.

Să ne reamintim puțin de el. Nuţu Anghelina avea 40 de ani şi câştigase simpatia presei şi a bucureştenilor după ce a deschis o cantină a săracilor în subsolul Facultăţii de Teologie. S-a remarcat și cu ușurința pe care o avea atunci când încerca să facă bani și din piatră seacă. Și asta încă de când era mic.

Acasă, la Buhuşi, în salonul de coafură al mamei lui, învăţase că, pentru un spălat pe cap şi un masaj, poate să scoată bani de buzunar pentru câteva săptămâni. Iar dacă profesoarele îi deveneau cliente, era că şi învoit de la ore. Biografia lui Anghelina a ajuns subiectul unui romn scris de Mihai Rădulescu, denumit ”Condamnat să învingă”.

Maică-mea şi-a dorit să fiu preot. Eu am dat primul examen la IEFS. Şi că să mă fac handbalist maică-mea a cheltuit mulţi bani să mă antrenez la steaua cu multă lume, Cornel Otelea. Şi n-a fost să fie, eram şi cu ochelari, eram şi mic, nu eram de acolo. După aia am dat la regie de film. M-am pregătit cu Costache Ciubotaru, care era din Buhuşi şi care făcuse Dacii, filme grele…pe urmă cu Elisabeta Bostan care fusese colegă de clasa a mamei mele”, afirma Nuțu Anghelina într-un interviu mai vechi.

Ziua strânge mâncare pentru săraci, noaptea face taximetrie

Iar în cele din urmă a absolvit Facultatea de Teologie, unde s-a angajat că admnistrator al cantinei.

Nuțu Anghelina s-a transformat într-un filantrop, pentru foarte mulți oameni chiar într-un erou prin munca de voluntariat pe care o face.

Este acum mare nevoie de bunici ! Prin generozitatea sponsorilor noștri, avem la dispoziție, de marți până vineri, destulă mâncare ”BIO”, pe care dorim să o distribuim celor care au nevoie de ea. Pentru asta însă, este nevoie de ”voluntari”, care să se deplaseze cu o mașină, la magazinele partenere, între orele 15-17,00. Nu-i așa că ați așteptat îndeajuns vremea pensionării, pentru ca scăpați de obligația de a merge la muncă, să puteți dedica două ore pentru a ajuta niște copii flămânzi ?!? . Avem împreună această oportunitate ! Scrieți-ne și noi vă oferim toate mijloacele necesare, cu mult drag”, a scris Anghelina într-un mesaj pe Facebook.

Ce nu știu mulți este că Angheluță nu ajută lumea pentru că este vreun milionar, ci dimpotrivă. CIAO.RO a aflat că fostul candidat la prezidențiale a ajuns șofer de UBER! Clienții lui îl recunosc rapid, pentru că Angheluță are grijă să le zică cât de aproape a fost să devină președinte, imediat ce pășesc în mașina lui.

 

 

Publicat: 04 nov. 2019, 14:20 Autor: Loredana News 1
Pe aceeași temă