Secretul siluetei Cameliei Șucu. Femeia de afaceri Camelia Șucu este mereu o prezență impecabilă și rafinată. Nu doar că se îmbracă bine dar are o siluetă de invidiat. Ciao.ro i-a aflat secretul!
Face sport, mănâncă echilibrat și are norocul sa aibă și un medic nutriționist în familie dar asta nu e tot!
„Sunt ani de zile de a mă cunoaște pe mine, învățând de la nutriționiști pe care i-am întâlnit în viața mea, inclusiv pe Carmen Barcan, dar am și în familie un nutriționist foarte bun, pe sora mea. Am învățat exact ce mi se potrivește mie, stilului meu de viață, modului meu de a mă trezi de dimineață și a mă culca seară destul de târziu. E foarte general nutriționistul meu din familie. Am învățat și eu de la sora mea dar și ea de la mine că nu poți doar să scrii pe o hârtie orele la care mănânci, trebuie să vezi neapărat ce îți lipsești și cum te poți adapta, conform analizelor pe care le faci și a rezultatelor acestora”, ne-a împărtășit Camelia Șucu care este de câțiva ani prietenă cu intermitent fastingul.
„De câțiva ani sunt adepta intermitent fastingului. Mi se potrivește, mănânc puțin dar nu-mi spune ce, mănânc exact între orele la care pot să mănânc. Între 12.00-19.00 am nevoie de o masă, mai ies la prânz, mai am prânz de afaceri, seara mă mai abțin. Nu pot să spun că poftesc la ceva anume. Poți să mănânci orice pentru că dacă mănânci cu măsură nu face rău. La fel și cu dulciurile, poți mânca doar jumătate dintr-o prăjitură, nu trebuie să exagerezi! Dieta este foarte importantă, alimentația de fapt, dar sportul este cel care o întregește. Trebuie să te păstrezi cu kilogramele cu care tu te simți bine, trebuie să te iubești pe tine, fie că suntem femei fie că suntem bărbați, trebuie să avem grijă de noi”, am mai aflat de la Camelia Șucu.