Iulia Albu investește constant în imaginea ei, reușind de fiecare dată să se facă remarcată. Jurata de la “Splash! Vedete la apă” își gândește fiecare apariție până la cel mai mic detaliu – haine, accesorii, coafură, machiaj – și alocă o oră pentru pregătirile necesare. Vedeta Antenei 1 a povestit pentru CIAO.RO că strategia este mult mai complexă în momentul în care participă la un proiect TV, ea alocând timp suficient pentru realizarea outfiturilor.
În prezent, hainele Iuliei Albu ocupă două dressinguri, iar ea simte nevoia de spațiu, motiv pentru care are în plan o schimare de domiciliu în următorul an.
Iulia Albu este pasionată de modă, prin urmare are și studii în domeniu, respectiv facultatea de UNARTE, pe lângă Drept, tocmai pentru a face totul la nivel profesionist.
“În general, eu fiind designer de bijuterii, îmi place să port bijuterii. Am și bijuterii din colecția mea, cum ar fi această brățară, cum sunt cerceii, am și bijuterii vintage, am bijuterii de la designeri celebri, bijuterii cu pietre prețioase. Cred că cel mai important este să porți lucrurile în care te simți bine. Eu sunt la fel de ok și fără niciun fel de accesoriu de fapt, dar într-adevăr atunci când ies, voi știți că îmi place să am o apariție ceva, altfel decât o au ceilalți. Mi se pare că normalitatea mea este puțin altfel decât a celorlalți”, a declarat, pentru CIAO.RO, Iulia Albu.
Începând cu 1 august, cel mai curajos show al verii, Splash! Vedete la apă, dă startul distracției în noul sezon ce va avea premiera de la 20.30, la Antena 1. Iulia Albu revine în calitate de jurat pe micul ecran, reușind să surprindă prin alegerile vestimentare făcute.
“Când am un proiect TV aloc foarte mult timp. De obicei, ținutele pe care le port în proiectele TV în care sunt implicată durează undeva între o săptămână și 3 luni din momentul în care decid că voi fi acolo până când am produsul finit pe umeraș”, ne-a spus ea despre pregătirile de dinainte de orice filmare.
Având în vedere multitudinea de piese vestimentare și accesorii pe care le etalează, indiferent că este vorba de un eveniment monden sau de o emisiune TV, am fost curioși să aflăm cât spațiu din locuința ei ocupă…hainele.
“Am două dressinguri momentan, mi-ar plăcea foarte mult să devină trei, dar deocamdată sunt doar două. Am nevoie de un spațiu mult mai mare momentan. Nu neapărat acum (n.r. să se mute) , dar în urmărul an cu siguranță”, a spus, pentru CIAO.RO, vedeta Antenei 1.
Ea a adăugat că iubitul ei, Mike, nu e deranjat de ponderea mult mai mare a garderobei sale în raport cu necesarul lui. “El nu are atât de multe haine, nu e nicio problemă, nu ne batem pe sertare sau pe umerașe”, a subliniat ea.
Iulia Albu susține că Mike nu este deranjat de aceste aspecte consumatoare de timp și spațiu, dar care sunt inevitabile în viața lui și a partenerei sale. Practic, lucrurile pe care Iulia le apreciază sunt apreciate și de Mike.
“Eu cred că dacă nu le-ar fi apreciat, nu ar fi fost cu mine. Este foarte simplu să găsești multe femei frumoase în România și puțin mai simple, care nu se îmbracă într-o oră atunci când ies în oraș”, a conchis vedeta TV.
Foto: Instagram