Iulia Albu a renunțat la o carieră în avocatură pentru modă, domeniu în care s-a și școlit ulterior, ea absolvind UNARTE. Are o afacere cu bijuterii, dar și proiecte în televiziune, fiind în prezent jurat la Splash! Vedete la apă (Antena 1). Vedeta a mărturisit, pentru CIAO.RO, că a fost o singură dată la un pas de burnout și că este atentă să nu mai ajungă într-o astfel de situație, chiar dacă pleacă rar în vacanțe.
Iulia Albu și Mike, iubitul ei, sunt împreună de aproximativ 8 ani. Participarea lor la America Express a scos la iveală aspecte neștiute din viața de cuplu, cei doi mergând ulterior la psiholog. În prezent, lucrurile sunt bine între ei, drept urmare cei doi se bucură de o vacanță de câteva zile la Peștișani, la rudele lui Mike.
În general, când pleci în vacanțe, cum arată bagajul?
Se întâmplă atât de rar, încât mi-e greu să spun. Sunt foarte multe lucruri, evident, dar când plec, de exemplu, în Gorj, la tatăl iubitului meu, el are o casă acolo, în Peștișani, cred că îmi iau 3-4 ii țărănești, ii cu poale și atât. Adică nu simt nevoia să mă îmbrac în nimic deosebit, un costum de baie.
Adică tu pleci foarte rar în vacanțe?
Plec foarte rar în vacanțe, pentru că sunt o persoană care lucrează foarte mult, îmi place ceea ce fac foarte mult. Doresc mereu ca proiectele în care sunt implicată să iasă cât mai aproape de perfect și asta necesită muncă și timp.
Ai fost vreodată la un pas de burnout?
Am fost o singură dată și cred că este, din păcate, un termen care este folosit cu foarte mare ușurință. Iarăși, din păcate, este un lucru folosit pentru a ieși în evidență foarte mult în România. Toată lumea are burnout. Eu pot să înțeleg o persoană care lucrează 12 ore pe zi că ajunge în burnout, dar nu pot să înțeleg anumite persoane care fac 3 poze că nu mai au energie, pentru că este vorba și de faptul că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Trăim într-o realitate, totuși!
Cum ai gestionat acea perioadă în care ai fost la un pas să clachezi?
Mi-am luat o pauză și cred că este ok să îți iei o pauză atunci când lucrul ăsta se întâmplă. Mi-am luat o pauză, am avut grijă de mine și asta a fost tot. Bine, mai sunt și oameni care nu își permit această pauză, pentru că majoritatea oamenilor care intră în burnout, de fapt trec prin asta pentru că muncesc foarte mult pentru a obține niște venituri de care au nevoie și fie că vor să facă o investiție semnificativă sau că este necesar doar pentru a trăi normal. Iar aceste persoane nu au luxul de a-și lua o vacanță când vor. Și cred că aceste persoane pur și simplu trec peste asta, cele care pot, cele care nu și care chiar au problemă puțin mai gravă se duc la un psiholog, pentru că nu este nicio rușine să mergi la un psiholog. Este un lucru absolut normal.
Și tu ai ajuns la psiholog.
Am fost la psiholog după ce am venit din America Express. A fost terapie de cuplu, a fost foarte amuzant, de aceea ne-am și gândit să facem acele reel-uri pe instagram, care au avut foarte mare succes. Ni s-a părut și nouă amuzant ce s-a întâmplat acolo, i s-a părut și terapeutului. A spus că, de fapt, noi nu avem probleme, noi suntem doar doi copii foarte mari amândoi.
Foto: Instagram