Radu Vâlcan și Adela Popescu formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Povestea de iubire a debutat pe platourile de filmare de la Buftea, unde erau colegi în serialul “Iubire și onoare”. Au trecut 15 ani de la prima întâlnire, pe care au savurat-o în tihnă la Ruse. Prezentatorul emisiunii “Insula Iubirii” (Antena 1) a povestit, pentru CIAO.RO, cum au reușit timp de câteva luni să își țină secretă relația, chiar și față de echipa de producție.
Radu Vâlcan și Adela Popescu au o familie numeroasă, fiind părinții a 3 băieți – Adrian, Andrei și Alexandru. De când sunt părinți, cei doi își organizează lucrurile astfel încât să petreacă cât mai mult timp împreună. În urmă cu doi ani, prezentatorea TV și-a luat o pauză profesională pentru a se odihni, dar și pentru a a fi alături de copii și de soț.
Chiar dacă au devenit părnți, Radu și Adela nu și-au neglijat relația, fiind în continuare la fel de îndrăgostiți. Drept dovadă sunt declarațiile făcute de prezentatorul TV despre soția sa. Acesta este convins că întâlnirea cu Adela, de acum 15 ani, a fost una karmică. “Am o memorie foarte bună și pe cifre. Mi-aduc foarte bine aminte primele noastre momente împreună, primul sărut, prima interacțiune, prima apropiere, prima întâlnire”, ne-a mărturisit Vâlcan.
Debutul poveștii de dragoste a fost în 2009, când amândoi făceau parte din distribuția serialului “Iubire și onoare”. “Adela e născută pe 8 octombrie. Eu sunt născut pe 8 februarie. Cică zodiile astea, vărsător și balanță se înțeleg foarte bine. Da, nu contează asta, ci experiența de până acum. Și totuși nu sunt puțini ani, toată această perioadă ne-a demonstrat că am decis bine. Noi repetam foarte mult împreună înainte să ne apropiem. Am repetat luni de zile împreună și nu aveam legătură, adică eram paraleli unul cu celălalt. La un moment dat s-a produs apropierea. Așa a fost să fie, cred că așa este cel mai frumos. Cel mai frumos se întâmplă natural, gradual și sănătos”, a declarat, pentru CIAO.RO, Radu Vâlcan.
Adela și Radu au trecut de la statutul de colegi la cel de iubiți. S-au asigurat, în primă fază, să nu se prindă nimeni de schimbare. Și-au dorit discreție și au reușit o perioadă ca povestea lor de iubire să rămână secretă.
“Nu știa nimeni de relația noastră. Eram protagonist în “Iubire și onoare”, Adela era personaj secundar, era antagonistă cumva. Era foarte mediatizată povestea serialului și eu la momentul ăla și Adela și ne-a fost teamă cumva. Nu-mi place medietizarea din punctul ăsta de vedere, adică pentru mine viața discretă e foarte importantă. Ne gândeam unde plecăm să nu ne vadă, plecăm la Brașov, pe la Poiana, Doamne, era o nebunie! Am hotărât să mergem acolo la Ruse”, a spus Rdau Vâlcan, pentru CIAO.RO, despre prima lor întâlnire din Bulgaria.
Radu Vâlcan și Adela Popescu obișnuiau să comunice prin sms-uri, în primă fază, chiar dacă erau la o distanță de doar câțiva metri unul de celălalt. “S-a aflat la un moment dat, adică până să se afle în presă, deja se știa în echipă. Dar momentele alea, lunile alea, de când eram împreună, au fost ale noastre. Le-am trăit intens pentru că nu știa nimeni și era foarte mișto la repetiții. Nu neapărat repetam împreună, dar eram cumva în aceleași secvențe și noi ne dădeam mesaje. Îmi aduc aminte că era BlackBerry-ul cu taste și ne dădeam mesaje peste masă. Eram aici, ea era în partea cealaltă. Aveam noi povestea noastră și a fost superb”, a conchis soțul Adelei Popescu.
Foto: Instagram