Neti Sandu, la shopping înainte de Crăciun! Vedeta Pro Tv a fost surprinsă la cumpărături, într-un mall din Capitală.
Neti Sandu, surprinsă la shopping înainte de Crăciun! Horoscopista de la Pro Tv vrea să–și reînnoiască garderoba! Vedeta Pro Tv a fost surprinsă, recent, într-un mall din Capitală luând la picior magazinele.
Dacă în unele a petrecut puțin timp pentru că nu i-a atras atenția niciun produs, în altele, Neti a stat să probeze minute în șir. Căuta geci groase și căciuli, așa că orice magazin care avea astfel de produse la vânzare a fost pe lista vedetei.
Într-unul din ele, Neti Sandu a petrecut aproximativ jumătate de oră, poziționată în fața unei oglinzi mari, unde a probat câteva căciuli, fiind indecisă care model și culoare să aleagă, după cum reiese din imaginile realizate de un cititor CIAO.RO.
Neti Sandu a povestit într-un interviu pentru CIAO.RO că în atâția ani de Pro Tv unde prezintă horoscopul, i s-a întâmplat o singură dată să întârzie la rubrica ei.
“Da, s-a întâmplat o dată, pentru că zugrăveam. M-am mutat dintr-o cameră în alta, pentru a face loc. Și pentru că am schimbat locul, am uitat să pun ceasul să sune”, spunea ea pentru CIAO.RO.
Despre cei care nu cred în astrologie, în zodii, vedeta Pro Tv spune că nu face niciun efort să îi convingă să o facă.
“Nu îmi bat capul. Nu vreau să conving pe nimeni. Foarte bine că nu cred, nu au pierdut nimic. Nu consum niciun fel de efort ca să îi conving și nu mă deranjează. Este alegerea lor. E ca și cum m-ai obliga pe mine să cred în ceva în care nu cred”, spunea ea.