EXCLUSIV | Karmen pleacă în vacanță în America: “Ne doream de foarte mult timp și plecăm cu toată familia” + Ce nu face niciodată artista în concediu
Karmen și Bogdan Căplescu sunt topiți după fiica lor, Sofia. De când au devenit părinți, cei doi au decis să îi arate micuței lumea și au luat-o peste tot cu ei în vacanțe. Așa se întâmplă și săptămâna viitoare, când vor ajunge în America. Artista a declarat, pentru CIAO.RO, că în vacanțe nu alocă timp pentru shopping, preferând să se distreze și să descopere cât mai multe lucruri în destinațiile în care ajunge. Chiar dacă e vorba de un zbor lung, Karmen nu își face probleme, pentru că fiica ei este obișnuită încă de la un an cu călătoriile.
Karmen a fost prezentă, zilele trecute, la petrecerea VIVA! 25 de ani, unde a avut timp limitat. Nu soțul era cel care o presa să o ajungă acasă, ci fiica ei, Sofia. Micuța este foarte atașată de mama ei, astfel încât artista se străduiește să se întoarcă în timp util acasă, pentru a-i fi alături micuței.
Ai plecat de acasă cu bilet de voie în seara asta?
Să știi că da. Timpul meu în oraș sau la evenimente este limitat. Încerc, de fiecare dată când plec, să-i explic Sofiei unde merg și ce am de făcut, astfel încât să nu intre într-o criză. E foarte înțelegătoare cea mică, dar are un moment, momentul acela de oboseală, atunci când are nevoie de mami la maximum și trebuie să i-l respect. Când e nevoie de mami, e nevoie de mami.
Cum se înțelege Karmen cu soacra: “Este ajutorul meu de nădejde”
Acum a rămas cu tatăl sau cu bunicii?
Cu bunica din partea tatălui a rămas Sofie. Ea stă cu noi în casă și este ajutorul meu de nădejde.
Ce planuri aveți pentru vacanță? Cum te organizezi cu concerte, cu plecări? Sofia face programul de distracție?
Da, m-am gândit și la grădinița de vară, dar dacă tot e vacanță, hai să fie vacanță până la capăt și am vrut să o țin acasă. Plecăm în America, în Vegas, în L.A. săptămâna viitoare, după care ne întoarcem și ne ținem de treabă, pentru că noi, artiștii, vara avem de cântat.
Karmen: „Sofie a călătorit foarte mult încă de la un an, am luat-o cu noi în toate vacanțele”
E prima escapadă peste ocean cu copilul?
Da, dar Sofie a călătorit foarte mult încă de la un an, am luat-o cu noi în toate vacanțele. Cred că are mai multe țări văzute decât mine.
Cum ați ales destinația? Sărbătoriți ceva?
Nu, ne doream de foarte mult timp și plecăm cu toată familia.
Karmen: “Dacă plec în vacanță, vreau să mă bucur de tot ce e acolo, nu să fac shopping”
Ți-ai rezervat și niște zile pentru shopping?
Nu sunt eu cu shoppingul în vacanțe. Eu dacă plec în vacanță, vreau să mă bucur de tot ce e acolo, nu să fac shopping. Asta poți să faci și acasă și online. Dacă tot călătorești atât de mult, eu vreau să văd ce e pe acolo, nu să mă duc să-mi cumpăr haine.
Cum te menții? Ai ținut vreodată dietă?
Am ținut diete. După ce am născut, m-am speriat foarte tare. Credeam că o să rămân grasă pentru totdeauna. Aveam 62 kilograme, nu am avut niciodată atât de mult. Eu aveam 45-50 kg și ajunsesem la 62. Și am zis ok, nu e bine și atunci am slăbit brusc, deodată. Foamea și gata, aia a fost!
Foto: Instagram