EXCLUSIV| Irinel Columbeanu, operat de urgență după ce a suferit un AVC! Ce mesaj i-a transmis fiica lui din America

28 02. 2022, 11:37

Astăzi este o zi mai grea pentru Irinel Columbeanu! Fostul milionar de la Izvorani va intra intr-o operație, după ce a suferit un AVC (Accident Vacular Cerebral). Fostul om de afaceri se află internat de aproape două săptămâni la Spitalul Elias din Capitală. El va suferi o intervenție la nivelul vaselor de sânge care duc la creier.

Se pare că Irinel Columbeanu a suferit acest AVC la doar două zile după lansarea celui de-al doilea volum al cărții sale, Apofenia, pe dată de 18 februarie. Fiica lui și a Monicăi Gabor, Irina, își susține tatăl de la distanță, din America. De când e internat, Iri a vorbit mai des cu Irina, care l-a încurajat pe tot parcursul acestor zile mai nefericite pentru el.

Nu am prea multe emoții, am înțeles că nu e o operație grea. Pe la ora 8.30 cred că voi intra dimineață în operație, sper să ies repede din spital. Poate îmi dă drumul după ce are loc intervenția. M-am simțit rău, mă rog, am avut niște probleme cu condusul mașinii și atunci am chemat salvarea și am mers la spital”, a mărturisit Irinel Columbeanu pentru Ciao.ro.

Irinel Columbeanu a suferit 3 AVC-uri

Întrebat dacă fetele din America îl susțin în acest moment, făcând referire la fiica lui, Irina Columbeanu, care trăiește de ani buni alături de mama ei, Monica Gabor, în America, fostul om de afaceri de la Izvorani ne-a declarat că are cine să îl îmbărbăteze chiar înainte de a intra în operație.

Da, am, vorbit cu Irina la telefon, a zis că o să mă sune mâine dimineață (n.r.: azi) ca să îmi disipeze emoțiile!”, a mai completat Irinel Columbeanu pentru Ciao.ro.

Fostul soț al Monicăi Gabor nu este la primul AVC. Iri a mai suferit un Accident Vascular Cerebral la vârsta de 23 de ani, în anul 1981. Care, din câte își amintește, a fost mai puternic ca cel de acum. Însă era foarte tânăr. În plus, în primul volum al cărții sale, Ipocrația”, din trilogia “Istoriile unui vehement”, Columbeanu a povestit că în anul 2001 a suferit un AVC și s-a tratat la Paris.

Cum și-a pierdut averea

În anul 2007, Irinel Columbeanu avea estimată o avere de 150 de milioane de euro. Dar a pierdut aproape tot. Dintr-o vila ca în reviste a ajuns să trăiască într-un apartament de două camere, cu chirie.

A știut însă să mascheze foarte bine această dezamăgire și s-a declarat o persoană împlinită…chiar și cu foarte puțin.

Nu m-am simțit niciodată atât de bine ca în prezent, sentiment prilejuit probabil și de răgazul pentru introspecție fortuit generat de pandemie. Realizarea faptului că la orice oră nivelul (cu care plecăm dincolo) a ce sălășluiește în oricare din noi constă nu atât în valoarea acumulărilor materiale agonisite, cât în felul reacției pe care simte să o aibă atunci când în cale i se ivește deposedarea de acestea. Da, cu ușurință, probabil fiindcă eram deja obișnuit”, a declarat acesta într-un interviu acordat CIAO.RO.