EXCLUSIV| Irinel Columbeanu are COVID și a fost internat de urgență! Ce spun medicii despre starea lui

23 09. 2021, 14:43
Irinel Columbeanu are COVID

Irinel Columbeanu are COVID și a fost internat de urgență! Fostul om de afaceri a fost transportat cu Ambulanța la Spitalul Ilfov pentru a primi tratament. 

Are COVID și a fost internat de urgență

Se îngroașă rândul persoanelor publice care ajung la spital din cauza coronavirusului. După ce am aflat de Elena Merișoreanu, Sorin Oprescu și Viorica de la Clejani că se luptă cu temutul virus, CIAO.RO a primit informația, în exclusivitate, că și Irinel Columbeanu a ajuns în aceeași situație.

Sursele noastre susțin că fostul de afaceri a fost internat la Spitalul Ilfov, după ce a solicitat ajutorul medicilor de pe Ambulanță.

Din fericire, se pare că starea lui nu este foarte gravă și nu este conectat la aparate.

Decadența lui Irinel Columbeanu

În anul 2007, Irinel Columbeanu avea estimată o avere de 150 de milioane de euro. Dar a pierdut aproape tot. Dintr-o vila ca în reviste a ajuns să trăiască într-un apartament de două camere, cu chirie.

A știut însă să mascheze foarte bine această dezamăgire și s-a declarat o persoană împlinită…chiar și cu foarte puțin.

Nu m-am simțit niciodată atât de bine ca în prezent, sentiment prilejuit probabil și de răgazul pentru introspecție fortuit generat de pandemie. Realizarea faptului că la orice oră nivelul (cu care plecăm dincolo) a ce sălășluiește în oricare din noi constă nu atât în valoarea acumulărilor materiale agonisite, cât în felul reacției pe care simte să o aibă atunci când în cale i se ivește deposedarea de acestea. Da, cu ușurință, probabil fiindcă eram deja obișnuit”, a declarat acesta într-un interviu acordat CIAO.RO.