Silvia Popescu s-a făcut remarcată la “Bravo, ai stil!” și “Bravo, ai stil! All Stars, fiind desemnată câștigătoare și obținând de două ori titlul de “Cea mai stilată femeie din România”, însă cariera ei pe micul ecran nu a avut continuitate. Am întâlnit-o recent la un eveniment monden, ocazie cu care a mărturisit, pentru CIAO.RO, cu ce se ocupă în prezent, ce părere are despre moda românescă, ce aroganțe făcea în tinerețe în legătură cu hainele, dar și în ce condiții ar reveni în televiziune.
Silvia Popescu și-a păstrat dimensiunile de model și este la fel de pasionată de modă, exact ca în perioada în care era concurentă la „Bravo, ai stil!” Acesta a fost și motivul pentru care nu a stat pe gânduri când a văzut anunțul pentru un concurs televizat, fiind desemnată câștigătoare în două sezoane.
Cum arată viața ta în prezent? Ce legătură mai ai cu moda?
Păi legătură cu moda este în fiecare respirație. Este de la cum te îmbraci, cum mănânci, ce porți. Evident ce bagi în cap.
Porți haine făcute de designeri români?
Să fiu sinceră nu, nu prea, adică 1%. Nu pot să fiu fidelă modei românești, pentru că nu mi se pare că există ca și identitate. Nu are o identitate și atunci când nu are este contrar principiilor mele să port chestii care copiază lucruri de afară. Eu prefer un original mai prost decât o imitație perfectă. Și românii cam asta fac: imită destul de bine.
Care a fost cea mai mare investiție pe care ai făcut-o într-un outfit?
Din păcate, nu sunt eu în perioada aceea din viață, în care să spun că am făcut o investiție. Pot să spun că da, când eram foarte tânără, într-adevăr aruncam cu banii mai mult, îi și căpătam mai ușor. Da, îmi luam, acum 20 de ani, dădeam și 50 – 60 de milioane pe o pereche de pantaloni. Și acum sunt mulți bani. Au fost chestiile astea. Nu mă mândresc cu chestia asta, nu mi se pare că e un lucru cu care să te mândrești, dar eu aș da și 5000 pe o curelușă de ceas. Aș da și 10.000 pe o haină de blugi, dar trebuie să și deții banii ăia și trebuie să fie și făcuți de tine și să fie, nu știu, în conformitate cu ceea ce ești.
De unde aveai bani să faci astfel de investiții în haine?
De la mama mea și de la tatal ei după aceea. Mama tot timpul mi-a dat să-mi cumpăr haine. De când eram mică mi-a dat să-mi cumpăr cele mai scumpe haine.
În prezent ce faci? Cu ce te ocupi?
Sunt consilier de imagine la revista Q Magazin. Sunt și editor. Facem o cronică, o cronică de imagine. Nu pot să spun mai multe, pentru că aștept să arăt mai multe. E mai frumos să arăți decât să vorbești. În vorbe totul sună frumos, faptele sunt cele care ne definesc.
În ce condiții te-ai întoarce pe micul ecran?
Nu sunt eu cea care mi-am dat vânt din pupă. Deci oamenii care m-au văzut au spus că sunt făcută pentru asta, dar în momentul în care poate formatul pe care îl primești nu-ți este pe măsură, potențialul nu se vede. Cred că m-aș întoarce sau aș cocheta cu chestia asta când mi-ar parveni o emisiune sau, nu știu, „o pastilă” care să coincidă și cu principiile mele.
De exemplu, te-ai vedea la știri, cum este Cristina Dorobanțu?
Nu, Doamne ferește! Nu m-aș vedea, multă vreme nici nu m-am mai văzut. Mi se pare o lume frivolă oricum.
Dar tu mai ții legătura cu colege din emisiune?
Nu, pentru că eu am 43, preocupările mele sunt altele și cele de 20 de ani activează în alte sfere, nu prea avem puncte commune. Dar am legat așa amiciții cu câteva dintre ele, au fost și fete cu caracter acolo.
Foto: Instagram