EXCLUSIV | Gigantul mondial ZTE şi ORANGE, date în judecată, în Romania, după explozia unui telefon care a rănit grav un copil cu dizabilităţi (IMAGINI TERIFIANTE)

Publicat: 31 iul. 2019, 12:16 Autor: M.I. Ciao.ro

 

Gigantul mondial în comunicaţii ZTE şi compania ORANGE, date în judecată după explozia unui telefon care a rănit grav un copil cu uşoare dizabilităţi.

 

Gigantul mondial în comunicaţii şi telecomunicaţii ZTE, dar şi compania Orange, au fost date în judecată de familia unui copil cu o uşoară înapoiere mintală, care a fost grav rănit în urmă cu doi ani, după ce bateria unui telefon produs de gigantul mondial, dar brand-uit şi vândut de Orange a explodat şi l-a rănit grav pe copil. Ciao deţine în exclusivitate toate detaliile acestui caz, poziţia părinţilor, a tânărului afectat, dar şi demersurile din justiţie prin care acum familia acestuia cere despăgubiri de un milion de euro de la cei doi giganţi economici.

Fotografiile relevante de la momentul incidentului, pe care Ciao le deţine în exclusivitate, vor fi prezentate anonimizat, pe fondul impactului emoţional puternic.

Mini-bomba din buzunar

Telefonul cu problemă se numeste Orange Dive 30 Black, iar în realitate este produs de compania gigant ZTE, sub numele de produs ZTE Blade A410, iar în prezent pe pagina furnizorului Orange se regăseşte menţiunea că „produsul nu mai revine pe stoc”.

Detaliile tehnice ale acestui telefon arată că bateria sa este una bazată pe tehnologia Litiu-Ion şi are 1500 de miliamperi.

Potrivit acţiunii depusă la instanţa de judecată băiatul a fost rănit grav după ce bateria telefonului marca ZTE, dar care era sub brandul Orange s-a dezintegrat, iar elementele chimice din obiect au traversat materialul buzunarului şi au curs la temperaturi uriaşe pe picioarele acestuia. Durerea, spun surse medicale a fost una extremă, explicând că arsura profundă produsă pe picioarele copilului nu au provenit de la o flacără ci de la substanţe chimice încinse. Mai concret, pielea a fost efectiv topită iar substanţele au afectat inclusiv straturile de sub piele, care au luat contact cu agentul chimic din bateria telefonului.

Potrivit acţiunii depuse la Tribunalul Bucureşti copilul a avut nevoie de 30 de zile pentru recuperarea parţială, iar din spusele părinţilor se pare că acesta nu este pe deplin recuperat nici până în prezent.

Cum s-a petrecut totul este povestit în acţiunea de la dosarul civil de la Tribunalul Bucureşti.

Părinţii arată în documentul citat că incidentul, care putea fi unul tragic, s-a petrecut în 31 martie 2017, la şcoală, în timpul pauzei. Potrivit documentului în timp ce se afla încă în sala de clasă, băiatul a simţit o arsură puternică pe piciorul stând moment în care s-a panicat şi a încercat să scoată obiectul din buzunar.

Când a vrut să scoată telefonul din buzunar, povestesc părinţii copilului în acţiune, substanţa chimică încinsă i-a ars acestuia instant buricele degetelor ceea e a făcut ca telefonul să rămână în continuare în buzunar, iar substanţa din baterie să se scurgă pe picioarele băiatului.

Cazul este unul complex

Până la acest moment s-a reuşit introducerea în expertiză a telefonului dar nu şi expertizarea soluţiei chimice de pe blugii purtaţi de copil la momentul incidentului.

Avocata familiei, Beatrice Comăniceanu, explică, în exclusivitate pentru Ciao motivele pentru care instanţa a respins această expertiză care are o logică aparte în demonstrarea prezenţei telefonului în buzunarul de la blugi a copilului vătămat.

„Instanţa ne-a spus că nu utilă cauzei expertizarea blugilor deşi noi am învederat faptul că pe acei blugi se regăsesc urme ale substanţei chimice existente în bateria telefonului. Dar pot spune că instanţa ne-a încuviinţat expertizarea tehnico-ştiinţifică a telefonumului mobil, care în prezent se află într-un plic sigilat cu sigiliul MAI la familia copilului.

Urmează ca terminalul aflat în plicul sigilat să fie predat expertului desemnta de către instanţa de judecată, expert ce va roceda la desigilarea plicului şi efectuarea concretă a expertizei cu obiectivele stabilite atât de către noi dar şi de către reprezentanţii Orange, care e pârâtul, dar şi de cei ai ZTE, firmă chemată în garanţie de către Orange”, explică avocata familiei. De menţionat, spune aceasta, este faptul că la momentul producerii nefericitului incident telefonul se afla în garanţie.

„Mai este de reţinut că la termenul de probe solicitate de toate părţile din dosar pârâtul şi chematul în garanţie au solicitat stabilirea unui expert parte. Familia nu a putut solicita un astfel de expert pe motivul lipsei de fonduri. Astfel, în acest context, la momentul efectuării propriu-zise a expertizei expertul desemnat de către instanţă va trebui să îi cheme la derularea expertizei pe experţii celor două companii precum şi pe părţile vătămate”, a mai spus avocata Beatrice Comăniceanu.

 

Compania Orange a fost contactata de redactia Ciao, dar a refuzat sa dea informartii despre acest caz. Dosarul se află la Secţia a patra Civilă a Tribunalului Bucureşti, iar judecătorul de caz a stabilit următorul termen pentru 8 octombrie.

Publicat: 31 iul. 2019, 12:16 Autor: M.I. Ciao.ro
Pe aceeași temă