Oana Zara și Bogdan Medvedi sunt împreună de 9 ani și sunt ca o familie, chiar dacă fără acte. Au în plan să se se căsătorească și să devină părinți, dar toate se vor întâmpla în ritmul lor. Actrița din serialul “Lia, soția soțului meu” nu are încă pe deget inelul de logodnă, dar îndrăgostiții au dezbătut subiectul. Artistul nu are o misiune ușoară, iar bruneta ia în calcul două variante legate de alegerea inelului, după cum a povestit pentru CIAO.RO.
Oana Zara a schimbat prefixul la începutul lunii iunie, când a împlinit 30 de ani. Cum vârsta este doar o cifră în buletin, actrița nu resimte în vreun fel schimbarea și este la fel de copilăroasă.
În schimb, actrița este preocupată de mâncare sănătoasă și și-a propus să își facă timp pentru arta culinară. “Cu siguranță sunt altfel decât am fost la 25, dar față de 29 nu e o diferență atât de mare. Adică nu simt că ar trebui să fiu altfel, să mă port altfel. Cred că poate încerc să am un program mai organizat. Aș vrea să îmi gătesc, pentru că tot ce mâncăm noi prin oraș nu e cea mai bună mâncare și tot timpul pe fugă. Nu vreau să fie ceva sofisticat, ci să merg pe zona asta de food clean: salate, supe. Îmi place foarte mult supa cremă de roșii și chiar știu să o fac. Am o rețetă de la Corina Bud. De atunci o tot fac. Are morcov ras și bineînțeles roșii proaspete”, a spus, pentru CIAO.RO, Oana Zara.
Oana Zara și Bogdan Medvedi formează un cuplu de 9 ani și au în plan să ducă relația la următorul nivel și să formeze o familie cu acte și 3 moștenitori, după cum își dorește artistul. Actrița ne-a mărturisit că nici ea și nici partenerul său de viață nu resimt vreo presiune din partea părinților legată de apariția unui copil.
“Părinții mei nu pun presiune pe mine, tocmai pentru că au deja un nepoțel. O dată pe an ei merg cu nepoțelul în vacanță, are 5 ani, e mare deja. Fac scufunduri, îl învață tata să înoate pe sub apă, sunt foarte fericiți. Nici din partea părinților lui Medvedi nu am simțit asta. O să-l întreb dacă i-au spus lui. Eu nu sunt cu picioarele pe pământ, adică eu sunt visătoare și cred că de asta nu mă gândesc strategic: uite, am 30 de ani, ar trebui să mă gândesc…”, ne-a mărturisit interpreta Danei din Lia, serial care a ajuns la ultimul sezon și care va începe la Antena 1 din 12 septembrie.
Oana Zara și Bogdan Medvedi nu sunt încă logodiți, dar au vorbit deschis despre acest subiect. “Cu inelul așteptăm că i-am zis că vreau să fie ceva foarte intim sau ceva inedit. Și el tot caută momentul. Și trebuie să-mi aleg inelul, am tot zis că fac asta ca să-i dau mai multe modele, pentru că dacă nu-mi place o să-l schimb și nu aș vrea să-l schimb”, ne-a spus Oana Zara despre teama ei legată de inspirația iubitului în ceea ce privește bijuteriile.
Practic, actrița recunoaște că i-ar plăcea să nu știe nimic despre căutarea și găsirea modelului potrivit, dar, pe de altă parte, ar vrea să se asigure că este pe placul ei. “Și nici eu nu sunt hotărâtă. Câteodată zic: hai să îl las pe el să aleagă: cine știe, poate mă surprinde! Și cred că așa o să fac. Poate o să-i dau așa câteva modele și să aleagă el. Mi-ar plăcea mai mult să mă surprindă decât să îi zic: uite, ăsta e inelul, pe ăsta îl vreau!”, a mai adăugat ea.
Foto: Instagram