Dragostea face spectacol în lumea vedetelor, iar talentata ctrita Pinar Deniz, cunoscută pentru rolul său de avocată curajoasă în serialul de succes „Secrete de familie”, nu face excepție. Serialul care a avut succes la nivel mondial, va avea premiera la Kanal D, pe 30 august, miercuri, de la 20:00 si va putea fi urmarit de miercuri pana vineri, de la ora 20:00.
Frumoasa actrita traieste o poveste de dragoste si in viata reala, demna de Hollywood, alaturi de Kaan Yıldırım, actor si unul dintre cei mai ravniti burlaci din Turcia.
Kaan Yıldırım nu economisește cuvintele când vine vorba de exprimarea sentimentelor față de iubita lui. Pe contul său de socializare, el a lăsat cuvinte care par desprinse din cărțile de romanțe: „Imi esti predestinata, ești comoara neprețuită din viața mea.” Cu aproape jumătate de milion de like-uri din partea internauților, este clar că această pereche atrage simpatia tuturor!
Dar ce e dragostea fără aprobarea familiei? Ei bine se, pare că familia lui Kaan Yıldırım a primit-o pe Pinar Deniz cu brațele deschise, dovadă fiind imaginile postate de sora actorului, talentata pictoriță Nilüfer Yıldırım. Cei trei au petrecut zile minunate la mare, bucurându-se de soare și distracție într-un trio de neuitat.
Cei doi îndrăgostiți s-au întâlnit acum mai bine de un an și de atunci nu s-au mai despărțit. Viața lor de cuplu este un tablou de iubire desprins din telenovele, cu escapade romantice și momente tandre care ii încântă pe fanii lor. Potrivit zvonurilor, Kaan Yıldırım ar fi cerut-o deja în căsătorie pe Pinar Deniz în timpul unei călătorii romantice.
În timp ce dragostea lor cucerește inimile, Pinar Deniz cucerește micile ecrane încă o dată cu rolul său în „Secrete de familie”. Începând cu 30 august, de miercuri până vineri, de la ora 20:00, telespectatorii vor putea urmări povestea ambitioasei avocate Ceylin, într-un serial ce a înregistrat cifre de audiență impresionante în peste 25 de țări. Cu un CV artistic impresionant, Pinar Deniz și-a lăsat amprenta în inimile telespectatorilor cu roluri precum Yildiz din „Patria mea esti tu!” și Nazlı Gündoğan din „Destăinuiri”.
View this post on Instagram
Tânăra actriță, în vârstă de 29 de ani, s-a născut în Adana, dar și-a făcut un nume în lumea filmului și a televiziunii. După ani de studii la Universitatea din Istanbul, Departamentul de Relații Publice și Publicitate, a ajuns să impresioneze publicul cu talentul său versatil și puterea de a se metamorfoza în personaje puternice și captivante.
Așadar, pregătiți-vă pentru o toamnă fierbinte în fața micului ecran, cu intrigi familiale și o dragoste de neuitat în „Secrete de familie”, care își va face debutul pe 30 august, de la ora 20:00, numai la Kanal D. Nu ratați ocazia să fiți martorii acestei povești pasionale care va stârnit cu siguranță furtuni în inimile telespectatorilor! Serialul este o combinatie intense de intriga politista si poveste de dragoste, cu un scenariu foarte alerg si avand in centrul actiunii o avocata indrazneata, interpreta de Pinar Deniz, dispusa sa incalce reguli pentru aflarea adevarului, si un procuror care nu se abate de litera legii, interpretat exceptional de un actor foarte iubit de romani, Kaan Urgancıoğlu.
Foto: https://www.instagram.com/p/CvpwYrRKYnJ/?img_index=2