Daria Crișan s-a reorientat profesional, renunțând la Facultate de Medicină pentru UNATC. Este actriță, iubește dansul și muzica Mai mult, tânăra și-a îndeplinit visul de a juca într-un serial. În fiecare duminică, pe Voyo, fanii serialul Atletico Textila au întâlnire cu cea mai bună echipă slabă de fotbal a României, producție care revenit în atența publicului cu un nou sezon, dar și cu noi personaje. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, Daria Crișan ne-a povestit despre alăturarea ei la distribuția serialului, dar și detalii de pe platourile de filmare. Fiica lui Cătălin Crișan ne-a mărturisit că întotdeauna a trebuit să muncească mai mult și să demonstreze că este bună, nefiind privilegiată datorită numelui de familie.
Daria Crișan o interpretează pe Linda în serialul Atletico Textila, difuzat pe Voyo în fiecare duminică. În plus, pe youtube găsiți cele mai ambițioase comentarii despre ligile inferioare de fotbal din România realizate de Andrei Grecu (Sport Pro TV) împreună cu doi dintre actorii din serial.
Cum a fost la castingul pentru Atletico Textila? Care crezi că au fost atuurile tale față de alți candidați?
A fost un casting guvernat de o energie foarte bună. M-am simțit liberă și relaxată, iar acest lucru cred că m-a ajutat să am o probă bună. După mai multe etape de selecție, am fost anunțată că eu sunt cea care a luat rolul “Linda”. M-am bucurat enorm, pentru că visam de când eram mică să joc într-un serial.
Ce rol ai în serial? Te scoate din zona de confort? Aveți și puncte comune?
Linda este foarte diferită de mine și am acceptat cu mare interes această provocare. La prima vedere, se poate remarca stilul vestimentar, ea fiind o adevărată apariție, de fiecare dată. În timp ce ea are în garderobă numai piese care îți fură ochii datorită paietelor, pantalonilor strâmți din piele, blănurilor colorate și celor mai înalte tocuri, eu sunt exact la polul opus. Îmi place să fiu mai relaxată, port haine largi și confortabile, uneori cu accente masculine.
Din punct de vedere pishologic și comportamental, Linda este foarte conștientă de femininatea pe care o are și uneori o poate folosi în moduri persuasive. O asemănare dintre mine și Linda este aceea că amândouă suntem ambițioase și ne prioritizăm pe noi înșine. Dar nu spun mai multe, ci vă las pe voi să o descoperiți pe măsură ce vizionați episoadele.
Cum te înțelegi cu colegii? De cine ești mai apropiată și ce sfaturi ai primit?
M-am înțeles minunat cu ceilalți colegi. Nu exista zi în care să nu râdem și iubesc acest lucru. Știi cum e, cine se aseamănă se adună. Suntem toți o gașcă de oameni cu energie bună și chef de râs. Iar faptul că serialul este unul de comedie, scenariul în sine este amuzant și de multe ori, este greu să te abții, chiar dacă ești în timpul unei duble. Mi-a plăcut faptul că mereu am găsit pe set o atmosferă calmă, caldă și propice lucrului. E greu să aleg persoanele cu care m-am înțeles cel mai bine, pentru că toți îmi sunt dragi, însă, pot spune că am râs copios alături de Andi Vasluianu și Bogdan Cotleț, care erau mereu în centrul atenției, povestind diferite întâmplări amuzante.
Ai un tată celebru. Numele Crișan ți-a deschis mai ușor anumite uși sau dimpotrivă?
Multa lume crede că dacă mă cheamă Crișan, sunt privilegiată într-un fel. Din contră… mereu am muncit de două ori mai mult. Atunci când eram mai mică și câștigam concursurile de muzică, alți părinți ai copiilor care concurau, mă arătau cu degetul sau contestau victoria mea, spunând că am câștigat doar datorită tatălui meu. :))
Însă, este normal ca atunci când cineva vede că ești, poate, mai bun, să îți găsească scuze pentru performanța ta. Dacă în trecut, motivația muncii mele nu era tocmai una sănătoasă, acum este, întrucât m-am trezit, m-am relaxat, îmi iubesc numele și nu simt să mai demonstrez nimic nimănui.
Cum este relația cu părinții? Cum te împarți între ei? Aveți vreo regulă de genul că duminica luați masa în familie, de exemplu?
Realist vorbind, noi suntem o familie în care părinții sunt separați, iar dintre cei 4 membri, 3 suntem artiști full-time, având un program diferit de la săptămână la săptămână… Așa că, lipsa timpului face ca aceste mici tradiții de familie, la noi să fie puțin atipice :)) În rest, eu încerc să mențin relațiile cât mai simple, pentru că nu am timp de o viață complicată.
Trăiești o frumoasă poveste de dragoste cu un coleg de breaslă, Darisian. Cum v-ați cunoscut?
Eu și Darisian ne-am cunoscut la facultate, făcând parte din aceeași generație la UNATC I.L. Caragiale București. Energia lui mi-a întors capul și primul gând a fost “uite o persoană solară, ca și mine”. Am început prin a fi prieteni și cred că asta a contat enorm în relația noastră de cuplu.
Ce planuri ai legate de muzică? În ce proiecte de teatru te vedem din toamnă?
Muzica este pe primul plan, așa cum mi-a dictat mereu inima. Urmează multe piese scrise și cântate alături de Raris, fratele meu, pe care abia așteptăm să le ascultați. Avem și alte surprize, proiecte noi, pe care le vom dezvălui la momentul potrivit.
Unde ai ales să îți încarci bateriile?
Până acum nu am prea avut vacanță, recunosc. Am plecat câteva zile la munte, pentru a face niște trasee montane, iar acum urmează să plecăm la mare. Chiar avem nevoie de o pauză, pentru a reveni în forță ulterior.
Ești adepta vacanțelor în doi sau cu gașca de prieteni?
Sunt adepta unui echilibru între cele două. Am norocul de a avea oameni frumoși lângă mine în orice formulă am pleca.
Foto: Instagram/ PR PRO TV