EXCLUSIV| Cum arată mormântul lui Jean Constantin, la 11 ani de când s-a stins din viață! Cine îi aprinde acum lumânări

Publicat: 30 apr. 2021, 09:33 Autor: G. M. Vedete

CIAO.RO îți prezintă cum arată mormântul lui Jean Constantin la 11 ani de când s-a stins.

Cum arată mormântul lui Jean Constantin? Regretatul actor s-a stins în urmă cu aproape 11 ani, pe 26 mai 2010, la 82 de ani, și a fost înmormântat în Cimitirul Central din Constanța, pe aleea principală.

La mormântul lui Jean Constantin ard mereu lumânări

Locul său de veci, datorită statuetei care înfățisează chipul său, îți sare în ochi, astfel că n-ai cum să treci pe lângă el să nu-l observi. Reporterii CIAO.RO au aflat de la angajații cimitirului că actorul nu a fost uitat de fani și că zilnic cel puțin o persoană trece să-i lase o floare sau să-i aprindă o lumânare. Într-adevăr, la mormântul lui Jean Constantin ardeau câteva lumânări, iar lângă se aflau câteva lalele roșii, trandafiri și alte flori colorate.

Constantin Cornel Jean, pe numele său întreg, s-a născut pe 21 august 1927 la Techirghiol și a avut o carieră de excepție în lumea filmului, el jucând în 63 de pelicule.

Jean Constantin: „Mi-am câştigat popularitatea datorită filmelor”

În urmă cu câțiva ani, mai exact la comemorarea a 7 ani de la dispariția celebrului actor, ziarulmetropolis.ro a publicat câteva declarații memorabile din interviurile mai vechi ale sale. „Mi-am câştigat popularitatea datorită filmelor. În filme nu m-a dublat nimeni niciodată. Am sărit de pe cal, de pe vapor…. Pe mine nu m-a lansat televiziunea, ca pe alţi colegi. Am apărut la televizor de câteva ori… «Procesul alb», «Haiducii», «B.D.-urile» (Brigada Diverse), «Explozia», «Gloria nu cântă», «Revanşa…», filmele lui Sergiu Nicolaescu…. în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani şi Dem Rădulescu”, spunea Jean.

Publicat: 30 apr. 2021, 09:33 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă