EXCLUSIV | Ce investiții a făcut Cristina Bâtlan cu primii bani câștigați + Ce secrete ascunde femeia de afaceri: „Niciodată să nu îți pierzi onoarea!”

Publicat: 22 sept. 2023, 18:00 Autor: Dora Bazavan Vedete

Cristina Bâtlan, singură femeie investitor de la „Imperiul Leilor”, emisiunea de succes, ce se difuzează în fiecare marți, de la ora 21.30, la ProTV, a revenit cu forțe proaspete în al patrulea sezon. Acum se vor afla pentru prima dată 8 lei în fața celor de acasă. Cristina Bâtlan, fondatoarea și proprietara brandului Musette, ne-a vorbit pentru Ciao.ro despre cele mai bune investiții pe care le-a făcut până acum în cadrul emisiunii. Dar și cum se simte ca fiind singură leoaică într-un imperiu.

Cum e să fii singura leoaică dintr-un imperiu?

E minunat! Chiar dacă femeile ar spune că e foarte mică reprezentarea feminină în acest format al emisiunii „Imperiul Leilor”. Totuși vreau să vă spun că am ținut piept leilor. Și am făcut și cele mai multe investiții așa că ori s-au temut, ori  m-au protejat. O luați cum vreți voi!

Ce investiții a făcut Cristina Bâtlan cu primii bani câștigați

Care a fost cea mai tare  investiție pe care ați făcut-o în aceste  4 sezoane de „Imperiul Leilor?

Investițiile pe care le verific ulterior și în care cred că într-adevăr au șanse. Mă implic foarte tare, sunt aproape de antreprenori pentru că e nevoie de experiență ca să mărești puțin pasul  cu cât te dezvolți.

Și fiul dumneavoastră  a intrat în bussines destul de devreme. Care este cel mai bun sfat pe care l-a primit  de la mama lui?

Cel mai important sfat și cred că e singurul de care trebuie să  țină cont toată viața lui este că  banii pot cumpăra lucruri însă onoarea niciodată nu are preț. Niciodată să nu îți pierzi onoarea!

A fost un copil răsfățat? A primit, așa, totul de-a gata?

Nu a fost un copil răsfățat. E un copil care se răsfață singur deci mai mult decât îl răsfățăm și îl răsfățam noi, așa că știe să își facă o  viață foarte bună și te convinge cu absolut orice dacă are interes.

Ce secrete ascunde femeia de afaceri

Cum ați investit banii din primul job pe care l-ați avut?

Am avut multe joburi la început. O sumă importantă pe care am investit-o, bineînțeles că o investeam  în lucruri materiale,  pentru că nu înțelegeam la acea vârstă că  lucrurile materiale  se depreciază imediat așa că mi-am cumpărat două pluovere din cașmir și țin minte că au fost de la duty free. Aveai acces cumva după Revoluție, existau niște magazine  hibrid, ceva ce nu găseai nicăieri. Probabil că atât de pasionată eram de modă încât puteam să cheltuiesc oricât pentru haine, pentru acele haine  care nu existau pe vremea lui Ceaușescu și despre care eu știam de la mama mea că sunt valoroase.

Și acum, cea mai importantă investiție, pe lângă businessul pe care îl aveți?

Musette rămâne cea mai importantă investiție însă lucrez și lansez acum un business de skincare care are foarte mari șanse să  devină repede un business mai important decât Musette.

„Niciodată să nu îți pierzi onoarea!”

Cum aveți grijă de dumneavoastră?

Am grijă de mine pentru că am un lifestyle foarte bun, simt cumva lipsa timpului pentru că sunt implicată în foarte multe proiecte. În același timp aceste proiecte mă hrănesc, îmi hrănesc eul interior astfel încât să pot să  împărtășesc din ceea ce știu și să îi ajut pe oamenii din jurul  meu astfel încât să ne fie tuturor mai bine.

Sport, dietă?

Sport, dietă, bineînțeles, dietă vegană. Am renunțat  eu pentru câteva luni la dieta vegană și m-am îngrășat vreo 7 kilograme așa că renunț și revin la dieta mea care  este verificată și funcționează.

Publicat: 22 sept. 2023, 18:00 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă