EXCLUSIV| Aici s-a “mutat” Mihai Coadă! Actorul care îl interpreta pe “Nelu Curcă” din La Bloc s-a retras într-o mânăstire

Publicat: 22 oct. 2020, 08:41 Autor: G. M. Vedete

Mihai Coadă, celebrul actor care-l interpretă pe “Nelu Curcă” în serialul “La Bloc”, a luat calea bisericii, de câțiva ani, iar viața lui s-a schimbat radical. Mai mult, și el a ajuns de nerecunoscut de când nu mai joacă în filme și își petrece mai tot timpul la mânăstire, la slujbă. Acum, Mihai Coadă are părul lung, și-a lăsat barbă și poartă haine negre.

Mihai Coadă s-a „mutat” la mânăstire

Mihai Coadă, în vârstă de 67 de ani, a făcut senzație în perioadă 2002-2007, timp de 10 sezoane, când l-a jucat pe Nelu Curcă în serialul „La Bloc”. Paralel, el mai juca și în alte filme sau seriale, însă în 2012, viața lui a luat o altă direcție. Brusc, după o vizită la un preot care ar fi refuzat să-l împărtășească pe motiv că s-ar fi îndepărtat de Iisus Hristos, Mihai Coadă a simțit că trebuie să se apropie mai mult de Dumnezeu, sau cel puțin așa declara el într-un interviu, în 2013. El mai mărturisea că a făcut multe lucruri care erau împotriva convingerilor sale religioase și că, de când a decis să ia calea bisericii, este mult mai liniștit și se simte mult mai bine.

Acum, Mihai Coadă își petrece mai tot timpul la Mănăstirea Turnu, de lângă Ploiești, orașul în care are familia: soția, doi copii și două nepoțele.

Mihai Coadă, alias „Nelu Curcă” din „La Bloc”, participă la toate slujbele

La mânăstire, actorul participă la toate slujbele, nu doar cele din zi de sărbătoare, ajută cu ce poate, se implică în mai multe activități alături de călugări. La actorie nu a renunțat de tot. Mihai Coadă nu mai acceptă orice rol, cu atât mai puțin al unui personaj haios, pus mereu pe șotii sau cu un vocabular “colorat”. Actorul joacă doar în piese religioase.

Mănăstirea la care Mihai Coadă își petrece mai tot timpul este la câțiva kilometri de Ploiești, într-o zonă liniștită, plină de verdeață, cu o curte măricică atent îngrijită, cu multe flori și cu multe picturi. Este practic, o oază de liniște unde, atunci când nu este slujbă, se aude doar ciripitul păsărelelor, zumzăitul albinelor, sau adierea vântului.

Mihai Coadă a filmat 524 de episoade pentru „La Bloc”

Mihai Coadă l-a interpretat pe “Nelu Curcă” timp de 6 ani, în care a filmat 524 de episode. Proiectul “La Bloc” i-au adus mari venituri financiare actorului, la vremea respectivă, după cum a declarat el în presă.

Publicat: 22 oct. 2020, 08:41 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă