(P) Euro U21 2023: Turneul final găzduit de România și Georgia începe în mai puțin de o lună

Publicat: 07 iun. 2023, 18:52 Autor: Camelia General
(P) Euro U21 2023: Turneul final găzduit de România și Georgia începe în mai puțin de o lună

România și Georgia găzduiesc turneul final al Campionatului European de tineret, în perioada 21 iunie – 8 iulie 2028. Germania, campioana en-titre, este favorită să câștige și ediția din acest an. Cu șanse mari mai sunt creditate Franța și Anglia.

La Euro U21 2023 participă 16 reprezentative de tineret distribuite în patru grupe de câte patru. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în sferturile de finală, echipele de pe locul secund jucând împotriva câștigătoarelor grupelor. Finala se va juca pe „Batumi Arena” din Georgia.

Stadioanele din România pe care se vor juca meciuri de la turneul final sunt „Steaua” (București, capacitate 31.254 de locuri), „Rapid-Giulești” (București, capacitate 14.054 de locuri), „Cluj Arena” (Cluj-Napoca, capacitate 30.020 de locuri), „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj-Napoca, capacitate 22.198 de locuri).

Iată componențele celor patru grupe:

  • Grupa A – Georgia, Portugalia, Belgia, Țările de Jos
  • Grupa B – România, Spania, Croația, Ucraina
  • Grupa C – Cehia, Anglia, Germania, Israel
  • Grupa D – Norvegia, Elveția, Franța, Italia

Grupă grea pentru tricolori

Antrenată de Emil Săndoi, naționala U21 a României este în grupă cu Spania, echipă care a câștigat două din ultimele cinci ediții,  dar și cu Croația, adversara din 2019. Reprezentativa noastră are cotă 20.00 să câștige titlul, ceea ce înseamnă că un pariu pe ei are șanse minime de reușită. Alternativa pentru pariori este să se distreze cu un casino online bonus fără depunere.

Cel mai scump jucător antrenat de Emil Săndoi este mijlocașul ofensiv Octavian Popescu (20 de ani, FCSB), cotat la 4 milioane de euro pe transfermarkt.com. Urmează fundașul central Radu Drăgușin (21 de ani, Genoa), care are o valoare de piață de 3,5 milioane de euro.

Săndoi a definitivat programul reprezentativei de tineret pe perioada turneului.

„Tricolorii” vor efectua vizita medicală și se vor reuni pe data de 2 iunie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, unde se vor pregăti până pe 5 iunie când este programată plecarea către Italia (localitatea) pentru un stagiu de pregătire de 7 zile.

La Euro 2023, România U21 debutează pe 21 iunie contra Spaniei. Pe 24 iunie joacă împotriva Ucrainei, iar în ultima etapă, pe 27 iunie, întâlnește Croația.

Înfrângere cu Portugalia, egal cu Germania

În luna martie, România U21 a jucat două partide amicale pe teren propriu: 0-2 cu Portugalia U21 și 0-0 cu Germania U21. Iată lotul convocat de Săndoi:

PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj);

FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Alexandru Țîrlea (Gimnastic de Tarragona / Spania), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Victor Dican (FC Botoșani), Marco Ehmann (EN Paralimniou / Cipru), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi);

MIJLOCAȘI: Vlad Pop (CS Mioveni), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Mihai Lixandru (CS Mioveni), Constantin Grameni (Farul), David Miculescu (FCSB), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Rareș Ilie (Maccabi Tel Aviv / Israel), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Marius Corbu (Puskás Akadémia / Ungaria);

ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Birligea (CFR Cluj). Louis Munteanu (Farul).

Euro 2019, cel mai reușit din istoria tineretului României

Cea mai mare performanță românească la acest nivel a fost înregistrată la Euro 2019, când naționala antrenată atunci de Mirel Rădoi a ajuns până în faza semifinalelor. „Tricolorii mici” au câștigat grupa C, după 4-1 cu Croația, 4-2 cu Anglia și 0-0 cu Franța. În semifinale, românii au condus-o cu 2-1 pe Germania, după ce nemții deschiseseră scorul. A fost 2-2 până în minutul 90, dar s-a terminat 2-4.

Câte ceva despre favorite

Favorita numărul 1 a competiției, Germania U21 este antrenată de neamțul Antonio Di Salvo. Lotul naționalei este cotat la 82,4 milioane de euro. Cel mai valoros jucător este Kevin Schade, mijlocașul ofensiv al lui Brentford (21 de ani, 12 milioane de euro).

Lotul Franței U21 este evaluat la 384,1 milioane de euro. Selecționerul Sylvain Ripoll poate conta pe jucători precum Benoit Badiashile (21 de ani, fundaș central, Chelsea, valoare de piață 40 de milioane de euro), Amine Gouiri (atacant, 23 de ani, Rennes, cotă de piață 38 de milioane de euro) sau Pierre Kalulu (fundaș central, 22 de ani, AC Milan, cotă de piață 35 de milioane de euro).

Naționala de tineret a Angliei are o cotă de piață de 364,7 milioane de euro. Selecționer este Lee Carsley, iar cei mai valoroși fotbaliști din lot sunt Anthony Gordon (mijlocaș ofensiv, 22 de ani, Newcastle, valoare de piață 40 de milioane de euro), Harbey Elliot (mijlocaș ofensiv, 19 ani, Liverpool, cotă de piață 35 de milioane de euro) și Conor Gallagher (mijlocaș central, 23 de ani Chelsea, cotă de piață 32 de milioane de euro).

Publicat: 07 iun. 2023, 18:52 Autor: Camelia General
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă