Eugenia Șerban, din nou pe mâna medicilor: ”Am făcut o operație, mai am una”
După ce a reușit să învingă două cancere, din nefericire Eugenia Șerban a ajuns din nou pe mâna medicilor. Celebra actriță mai are de făcut încă două intervenții chirurgicale.
Viața Eugeniei Șerban a luat o întorsătură neașteptată în momentul în care a aflat că are două cancere. Chiar dacă vestea a dărâmat-o, vedeta a luptat și din fericire a învins nemiloasa boală.
Acum, din dorința de a reveni totul la normal, Eugenia Șerban trebuie să mai facă două operații.
”Știam că va mai fi o intervenție, dar în urma chimioterapiei a apărut și cea de-a doua, pe care o voi face pe 14 septembrie. Nu sunt atât de complicate, dar sunt operații. Acum nu mă mai gândesc la moarte, doar atunci când am aflat de cancer m-am gândit la ea. Acum mi-am alungat acest gând. Am fost într-un spital din afara Bucureștiului, acolo unde opera chirurgul meu. A fost ok, cu mici reserve. Perioada de izolare a fost grea, căci toată lumea se comport cu tine de parcă ești lepros, asta până vine rezultatul negativ”, a spus Eugenia Șerban în cadrul unei emisiuni TV.
”În viața mea nu va mai există ”nu pot””
”Trecând printr-o astfel de perioadă, nu cred că mă mai poate schimba nimic. În viața mea nu va mai există ”nu pot”, căci mi-am dat seama că se poate. Acum am învățat să mă iubesc mai mult, să petrec mai mult timp cu mine și să nu mai las pe mâine orice lucru care m-ar putea bucura azi”, a mai mărturisit vedeta.
Eugenia, din nou pe mâna medicilor
Chiar dacă a demonstrat că este o femeie puernică, actrița nu își poate explica cum a ajuns să treacă prin toate aceste lucruri extrem de dificile.
”O să merg la biserică la un moment dat, atunci când voi simți, pentru că încă nu sunt împăcată eu cu Dumnezeul meu, pe care l-am considerat până am aflat că am două cancere, partenerul meu de viață. Sunt convinsă că a fost lângă mine, dar mai întâi trebuie să mă împac eu cu mine și după cu El”, a încheiat celebra actriță.