Este oficial! Carmen Sălciua și Culiță Sterp s-a despărțit!

Publicat: 20 dec. 2019, 14:30 Autor: Maria Apostol Vedete

Se pare că tentativa de a ”reîncălzi ciorba” nu a funcționat pentru celebrul cuplu de artiști. Carmen și Culiță s-au despărțit și se pare că decizia este definitivă. 

Chiar dacă au mai trecut prin astfel de momente, celebrul cuplu pare că se destramă definitiv de această dată. Gestul care confirmă că ruptura este definitivă este faptul că atât Carmen, cât și Culiță și-au dat unfollow pe Instagram.

În plus, Carmen pare că a vrut să rupă orice legătură cu fostul soț și cu tot ce ține de el. De pe contul ei de Instagram, artista mai urmărește doar șase oameni, printre care nu se află nici prieteni comuni cu ai fostului și nici surorile acestui, relatează cancan.ro.

Carmen de la Salciua a divortat in Saptamana Mare
Carmen de la Salciua a divortat in Saptamana Mare

Cu puțin timp înainte de a avea loc despărțirea, Carmen avea planuri mari. Voia să devină mamă, se gândise chiar și la ce nume va purta copilul. Își dorea o viață de familie împlinită, pe care orice fată o visează de mică. Acum, aceste planuri au fost năruite pentru Carmen de la Sălciua, iar probabil până dorințele ei o să se materializeze o să mai dureze.

 

Publicat: 20 dec. 2019, 14:30 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×