Unele dintre cele mai emoționante momente care au devenit deja tradiție în Orașul Faptelor Bune sunt acelea în care cei care au fost ajutați vin să ajute, la rândul lor. Atât de multe sunt aceste momente încât avem toate datele să spunem că Orașul Faptelor Bune este o comunitate în continuă creștere.
Bucuria revederii frumoșilor pe care Îngerii din Orașul Faptelor Bune i-au ajutat în trecut, au experimentat-o DJ-ii Radio ZU și anul acesta, în ultima zi din Orașul Faptelor Bune, ediția organizată anul acesta la Oradea.
Pentru Cristi, studentul de 23 de ani diagnosticat cu leucemie, și-au unit forțele români din lumea întreagă, printre care doi Florini, eroi care au găsit la rândul lor ajutor în Orașul Faptelor Bune.
Primul Florin, campion la proba de 200 de km patine cu rotile, a rămas paralizat de la abdomen în jos în urma unui accident de motocicletă. Tânărul de 25 de ani nu a uitat de ajutorul primit în cadrul celei mai frumoase campanii de radio și a vnit la rândul lui să doneze. La fel a procedat și cel de-al doilea Florin, poveste de viață incredibilă adusă în fața Îngerilor din Orașul Faptelor Bune în ediția de Paște, 2021. Florin este multiplu campion mondial la karate și „Maestru emerit al sportului”, decorat de Casa Regală. Dar un banal salt într-o piscină i-a schimbat cursul vieții. Tânărul și-a fracturat coloana în timpul unei sărituri în bazin, iar acum este imobilizat.
Privește cât sunt de minunați:
Ca în fiecare an, întreaga campanie poate fi ascultată non-stop pe toate frecvențele Radio ZU și poate fi urmărită video 24/24 pe site-ul www.radiozu.ro/live. Momentele cele mai importante sunt transmise live pe conturile de Facebook și de Instagram ale Radio ZU, dar și pe ZU TV.
În perioada 16 – 22 decembrie, Radio ZU și Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, construiesc orașul care trăiește prin dăruiește.