Ellen DeGeneres este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV de peste ocean. Recent, aceasta şi-a uimit fanii după ce a anunţat că vrea să renunţe la celebra sa emisiune după 19 sezoane.
Ellen DeGeneres a transmis un mesaj recent prin care a anunţat că show-ul său se va încheia în 2022. Contractul său este valabil până anul viitor şi nu are de gând să îl prelungească.
”Oricât de grozav este acest show şi oricât de distractiv este, nu mai reprezintă o provocare”, a explicat acelebra prezentatoare.
Se pare că, Ellen DeGeneres voia să renunţe la emisiunea care a consacrat-o încă din 2019.
”Mă gândeam să mă opresc după cel de-al şaisprezecelea sezon. Acela urma să fie ultimul sezon dar mi-au sugerat să prelungim contractul cu încă 4 ani şi le-am sugerat să semnăm doar pentru unul. Mi-au spus că nu se poate, că partenerii şi posturile TV au nevoie de un contract mai sigur. Aşa că am căzut de acord să prelungim pentru 3 ani şi am ştiut că aşa voi încheia. Acesta a fost planul”, a mai povestit acesta.
În ultima perioadă, Ellen DeGeneres a fost vizată şi de o anchetă internă demarată de Warner Media, din cauza mai multor acuzaţii privind condiţiile la locul de muncă. Angajaţii s-au plâns de comentarii nepotrivite şi un ”control prin frică”, prin care angajaţilor nu le este permis să îşi ia zile libere.
Ellen nu a fost vizată în mod direct de aceste acuzaţii, însă se declară responsabilă pentru atmosfera la locul de muncă.
”Ştiu că am o poziţie de putere, privilegiată, şi îmi pare rău şi îmi asum o parte din vină pentru cele întâmplate. Întotdeauna mi-am dorit ca atmosfera să fie jovială şi creativă”, a declarat live, în show-ul său, Ellen.
Sursă foto: Instagram