Elevii contestă măsurile anunțate privind începerea noului an școlar

de: Elena
06 08. 2020, 10:58

Asociațiile de elevi sunt nemulțumite de noile măsuri anunțate de Klaus Iohannis privind redeschiderea școlilor. Mai mult decât atât, elevii contestă și propunerea ministrului Educației, Monica Anisie, de a închide unitățile de învățământ acolo unde media ultimelor zile este de 3 sau mai multe cazuri la mia de locuitori.

Elevii spun că dacă lucrurile rămân în forma anunțată de președintele Klaus Iohannis, atunci ei se simt puși în pericol, însă se referă și la cei care lucrează în unitățile de învățământ, relatează antena3.ro.

Într-un comunicat transmis de 4 asociații de elevi, din București – Ilfov, Maramureș, Constanța și Vâlcea, se arată că o eventuală decizie de suspendare a cursurilor luată în cazul în care se înregistrază un număr mare de cazuri ar fi o decizie luată mult prea târziu ”având în vedere rapiditatea cu care se răspândește acest virus”.

Elevii mai vorbesc și despre faptul că în zonele urbane capacitatea de testare este foarte mică, motiv pentru care situația epidemiologică nu va fi una reală, astfel încât Comitetele Județene pentru Situații de Urgență nu vor putea lua deciziile corecte.

Klaus Iohannis: „Elevii vor merge fizic la ore”

Noul an școlar va începe cu data de 14 septembrie 2020, elevii vor merge fizic la cursuri și ore, în funcție de numărul de persoane îmbolnăvire cu noul coronavirus la mia de locuitori înregistrat per localitate. În cel mai rău caz, școala se va face tot în sistem online. Astfel, Președintele Klaus Iohannis a anunțat trei scenarii: verde, galben și roșu.

„Am avut o întâlnire foarte importantă cu premierul şi mai mulţi miniştri şi secretari de stat. Tema discuţiei a fost începerea anului şcolar, situaţia învăţământului din România şi măsuri specifice în vreme de pandemie. Primul lucru important pentru elevi, părinţi – pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor”, a declarat preşedintele.