Elena Gheorghe, show spectaculos la Sala Palatului, la aniversarea a 20 de ani de carieră. A purtat bijuterii în valoare de 40.000 de euro

Publicat: 28 mai 2024, 14:54 Autor: Loredana Dumitrașcu Arhiva

Elena Gheorghe a aniversat 20 de ani de carieră, moment special marcat printr-un show grandios la Sala Palatului. Frumoasa artistă a pus în scenă o poveste unica, în care a integrat mai multe stiluri muzicale reprezentate de ea, cu succes, de-a lungul timpului. 

Spectacolul a început cu genul latino, care a și consacrat-o, de altfel, pe îndrăgita cântăreață, un pionier al acestui stil muzical, alături de trupa Mandinga. În anul 2004, la debut, formația a adus ritmurile de salsa pe plaiurile mioritice.

Povestea de la Sala Palatului a continuat cu hit-urile dance și pop ale solistei (Ecou, Soarele meu, Mamma mia, Balkan Girls), melodii extrem de iubite, care au bucurat milioane de români, dar i-au adus și succes pe plan internațional.

Elena Gheorghe, regizorul și scenograful propriului spectacol

Având rădăcini aromâne și ardelenești, Elena, cea care a adus cultura machedonească în inimile și playlist-urile românilor, a pus în scenă un melanj între muzica armânească, cântecele folclorice românești și tradițiile care dăinuie pentru că se transmit, cu dăruire, din generație în generație.

Tot protagonista noastră este cea care a creionat povestea de pe scenă, apoi a definitivat-o până la cele mai mici detalii, fiind regizor, dar și scenograf, iar soțul ei, Cornel, și-a adjudecat rolul de director muzical. Bogdan Boantă și Cocuța, care nu mai au nevoie de nicio prezentare, au completat viziunea Elenei cu coregrafii cu adevărat spectaculoase.

În cei 20 de ani de carieră, Elena și-a obișnuit fanii cu show-uri originale și complexe, premiate de nenumărate ori, dar cu spectacolul aniversar, cântăreața a depășit așteptările publicului datorită lejerității cu care a trecut de la un stil muzical la altul.

Cea mai mare provocare pentru mine a fost să mă transpun în rolul de regizor al filmului carierei mele și să pun în scenă povestea astfel încât ea să curgă natural și firesc prin toate genurile muzicale, de la salsa, dance și apoi piesele de muzică populară și machedonești, și să le corelez perfect cu grafica, ținutele, și toate celelalte aspecte care alcătuiesc un show complet. Bineînțeles că la toată această muncă s-au alăturat soțul meu, Cornel, care a fost director muzical, dar și trupa de dans COBO, coordonată de Bogdan Boantă și Cocuța, exemple de profesionalism, creativitate și atitudine.”, a povestit Elena Gheorghe.

Elena Gheorghe a cântat, pe scena Sălii Palatului, cu Mandinga, 3SE, dar și cu buna ei prietenă, Adela Popescu

Printre surprizele pe care Elena le-a oferit spectatorilor, pe care-i consideră personajele principale ale poveștii ei, s-au numărat reunirea cu trupa Mandinga, duetul cu buna ei prietenă din copilărie, Adela Popescu, dar și piesa cântată cu 3 Sud Est, una dintre trupele preferate ale solistei. Trebuie să menționăm că Viorel, Mihai și Laurențiu au venit direct de la Chișinău, unde au avut un concert, pentru a fi alături de colega și prietena lor.

M-am bucurat să fiu alături de băieții de la 3 Sud Est, trupa copilăriei și adolescenței noastre, care fac istorie și astăzi, indiferent de vremuri și trend-uri. Laurențiu Duță este omul care mi-a marcat cariera și mi-a compus cele mai importante hit-uri. 

Iar momentul cu Adela, prietena mea dragă, a fost emoționant, dar și amuzant deopotrivă, gândindu-mă la copilăria noastră, când mimam cântatul împreună, la telecomenzi”, a declarat Elena.

Adela a avut parte de o surpriză de senzație din partea copiilor ei, doi dintre băieți urcând pe scenă să-și îmbrățișeze mama cu putere, după ce au văzut-o cântând.

Prezența trupei Mandinga pe scenă, alături de mine, a fost un moment emoționant atât pentru noi cât și pentru publicul nostalgic. Ciupi, cel mai vechi component al trupei, a primit cu entuziasm propunerea mea de a colabora, și așa am dat parcă timpul înapoi, la debutul nostru”, a spus Elena.

Pentru acest concert complex au muncit neobosit 180 de oameni, iar ținutele superbe purtate de artistă, 8 la număr, poartă semnăturile Chotronette, My Posh, Marquise și Esa.

Elena a slăbit patru kilograme pentru show-ul aniversar

Totul s-a armonizat perfect pe scenă, de la vestimentație, la coregrafie și, în primul rând, trecerea naturală a Elenei Gheorghe de la un stil muzical la altul, grație inflexiunilor vocii ei.

Mi-am dorit să pun în scenă povestea carierei mele, pe note muzicale, poveste care cuprinde multe genuri și elemente reprezentative pentru mine. Mereu sunt emoționată, chiar dacă nu pare, când cânt despre originile mele, despre rădăcinile mele armânești și ardelenești, și despre tradițiile pe care le port mereu în sufletul meu”, a mai afirmat cântăreața.

Nici silueta cântăreței nu a trecut neobservată, aceasta slăbind patru kilograme pentru acest eveniment.

Îmi doream să slăbesc patru kilograme și am ajuns la greutatea pe care o aveam în liceu… Silueta a fost tocmai  motivul pentru care am lăsat ținutele pe ultima sută de metri. Dar am lucrat cu profesioniști, cu oameni care știu ce înseamnă un show de asemenea anvergură și care m-au asigurat că totul va fi gata la timp. Rochiile au fost integrate în desfășurătorul spectacolului, fiecare în parte, pentru a spune povestea alături de muzică, dans și grafică. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării…”, a mai declarat artista.

Mesajul emoționant al Elenei pentru soțul ei, Cornel

Eforturile, munca titanică și sutele de ore de repetiții au fost răsplătite însă, spectatorii primind cu emoție și bucurie povestea oferită, din tot sufletul, de Elena Gheorghe.

Solista a ținut să le mulțumească din nou celor care au fost lângă ea, în special soțului ei, pentru sprijin și vorbele de încurajare.

Nu aș fi reușit niciodată fără el, fără omul care-mi înțelege orice gest, orice privire, orice gând… Este vorba despre soțul meu, Cornel, care mi-a adus aminte, încă o dată, că pe noi ne-a unit muzica prima oară. Și tot muzica ne ajută în continuare să naștem cele mai frumoase sentimente în noi și în public“, a mărturisit vedeta.

Vedeta a mai dezvăluit că pregătește surprize pentru evenimentele pe care urmează să le susțină. ”Conceptul de la Sala Palatului se va regăsi și în concertele pe care le voi susține de acum înainte, dar și în turneul pe care-l pregătesc pentru această toamnă”, a conchis îndrăgita solistă.

CREDIT FOTO: Daniel Robert Dinu, Koss

Publicat: 28 mai 2024, 14:54 Autor: Loredana Dumitrașcu Arhiva
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×