2024 este an aniversar pentru cântăreața Elena Gheorghe care împlinește 20 de ani de carieră, 20 de ani de muzică, timp în care a cucerit inimile oamenilor cu melodiile ei, a fascinat prin reinventarea și ușurința cu care a abordat mai multe genuri muzicale.
Pentru a sărbători acest eveniment, artista pregătește unul dintre cele mai complexe concerte făcutepână acum. Unde? LaSala Palatului. Când: pe 23 mai!
Show-ul va cuprinde povestea carierei ei, toată muzica pe care a lansat-o de-a lungul timpului, o biografie a artistei pusă în scenă în cea mai frumoasă poveste.
Una dintre surprizele evenimentului este lansarea unui nou album de muzică pop, după mai bine de 10 ani.
“Este un eveniment important și foarte emoționant pt mine! Va fi un show la care îi invit cu mult drag atât pe cei care mi-au fost alături în toți acești ani, cât și pe cei care au curiozitatea să vadă un spectacol ce aduce emoție, dans și mai ales bucurie. Voi canta de la piesele care m-au consacrat, latino, pop, dance, până la muzica armanească și populară, adică până la rădăcini.
Pregătim o nebunie frumoasă pentru că voi îmbrăca genurile muzicale pe care le-am cântat, într-o haină nouă. Alături de mine vor fi prieteni și colegi vechi ce mi-au marcat cariera, și alături de care sunt sigură că v-ați dori să mă revedeți pe scenă. Dar vor fi și colaborări muzicale la care nu vă așteptați, muzică nouă de pe albumul ce va fi lansat în acea zi.
Vor urca pe scenă peste 50 de dansatori și 30 de instrumentiști. Iar întregul concert este despre muzică și dragoste, prietenie și bucuria de a fi împreună. Va fi memorabil. Abia aștept!”, spune Elena Gheorghe.